Isărescu vorbește rar. Iar când vorbește, înseamnă că pericolul e deja aici: România, stabilă doar la suprafață, plutește pe echilibre fragile

Banca Națională a României a transmis unul dintre cele mai serioase avertismente economice din ultimii ani, arătând, într-un raport privind riscurile sistemice bazat pe evaluările principalelor bănci comerciale, că economia românească rămâne stabilă în prezent, dar funcționează pe un ansamblu de echilibre fragile, expuse unor vulnerabilități care se pot amplifica rapid în cazul unui șoc.

Documentul identifică o acumulare simultană de riscuri majore — de la deficitul bugetar și deficitul extern până la presiuni asupra firmelor și debitorilor — și subliniază că, deși nu există semnele unei crize iminente, capacitatea economiei de a absorbi șocuri s-a redus semnificativ.

Mesajul capătă o greutate aparte prin faptul că vine din partea instituției conduse de Mugur Isărescu…

…un guvernator cunoscut pentru prudența extremă a comunicării publice și pentru refuzul constant de a dramatiza evoluțiile economice. BNR nu anunță un colaps și nu vorbește despre o criză inevitabilă.

Dar confirmă explicit că stabilitatea actuală nu mai este una confortabilă, ci una condiționată, dependentă de factori sensibili care pot declanșa efecte în lanț dacă se deteriorează.

Este, în esență, o radiografie rece a unei economii care continuă să funcționeze, dar care a intrat într-o zonă de vulnerabilitate structurală.

Această formulare trebuie înțeleasă exact așa cum este:

România nu este în criză. Dar nici nu mai este într-o zonă sigură. Funcționează, însă funcționează pe echilibre fragile. Iar fragilitatea este cea mai periculoasă stare posibilă pentru o economie, pentru că nu produce panică imediată, dar pregătește terenul pentru rupturi bruște atunci când contextul se schimbă.

Fragilitatea nu produce zgomot. Fragilitatea nu apare în breaking news. Fragilitatea este tăcută. Dar atunci când se rupe, ruptura este instantanee și costisitoare.

Economia care consumă mai mult decât produce: vulnerabilitatea structurală care nu a fost niciodată rezolvată

Problema fundamentală a economiei românești nu este nouă. Este structurală și persistentă. România cheltuiește constant mai mult decât produce, iar această diferență este acoperită prin datorie.

Dezechilibrul apare simultan în două zone critice.

Prima este deficitul bugetar: statul cheltuiește mai mult decât colectează. A doua este deficitul de cont curent: România importă mai mult decât exportă, consumând mai mult decât generează prin propria economie.

Aceste două deficite coexistă și se alimentează reciproc, creând o dependență structurală de finanțarea externă.

Cu alte cuvinte, economia românească funcționează nu doar pe baza productivității sale reale, ci și pe baza disponibilității investitorilor de a acoperi diferența.

Atâta timp cât această disponibilitate există, sistemul funcționează fără șocuri vizibile. Dar această stabilitate este condiționată. Nu este o stabilitate naturală, ci una dependentă de încredere.

În momentul în care încrederea scade, chiar și moderat, costurile cresc automat.

Statul se împrumută mai scump. Dobânzile cresc. Presiunea se transmite în întregul sistem economic. Finanțarea devine mai dificilă. Marja de siguranță dispare.

Economia nu se oprește. Dar începe să respire mai greu.

Legătura dintre stat și bănci: stabilitate aparentă, vulnerabilitate latentă

Unul dintre cele mai sensibile mecanisme identificate de BNR este relația strânsă dintre stat și sistemul bancar. Băncile sunt printre principalii cumpărători de titluri de stat, finanțând deficitul public și asigurând continuitatea funcționării aparatului bugetar.

Această relație oferă stabilitate pe termen scurt.

Statul are acces la finanțare. Băncile dețin active considerate sigure. Sistemul pare echilibrat.

Dar această stabilitate este dependentă de o singură variabilă esențială: percepția asupra riscului suveran.

Dacă această percepție se deteriorează, costurile cresc imediat. Statul plătește dobânzi mai mari. Valoarea titlurilor existente poate scădea. Băncile sunt expuse indirect la această deteriorare. Încrederea investitorilor scade. Finanțarea devine mai scumpă pentru toată economia.

Este un mecanism de transmitere a riscului care funcționează rapid și fără avertismente dramatice. Nu este o criză în sine. Este infrastructura unei posibile crize.

Economia reală începe să resimtă presiunea acumulată

Dincolo de statisticile macroeconomice, fragilitatea devine vizibilă mai întâi în economia reală. După doi ani marcați de inflație ridicată și dobânzi crescute, firmele și populația intră în 2026 cu o capacitate redusă de absorbție a șocurilor.

Costurile au crescut. Marjele s-au redus. Lichiditatea este mai tensionată.

IMM-urile sunt cele mai vulnerabile, pentru că funcționează fără rezerve masive de capital. Nu au acces la finanțare ieftină. Nu pot absorbi șocuri prelungite. O simplă întârziere în plăți poate declanșa reacții în lanț.

Această fragilitate nu produce colaps imediat.

Produce tensiune. Produce vulnerabilitate. Produce instabilitate latentă.

Crizele nu apar prin explozie. Apar prin acumulare.

Blocajul financiar invizibil: mecanismul lent al degradării economice

Una dintre cele mai persistente vulnerabilități ale economiei românești este blocajul financiar între firme. Întârzierile la plată creează lanțuri de dependență care afectează întregi sectoare.

O firmă nu își primește banii la timp. Amână plata furnizorilor. Furnizorii amână alte plăți. Lanțul se propagă. În final, cineva cedează.

Acest proces nu este spectaculos. Nu apare imediat în statisticile generale. Dar produce efecte reale: insolvențe, reducerea investițiilor, restrângerea creditării, încetinirea economiei.

Este forma silențioasă a fragilității sistemice.

Sistemul bancar este stabil. Dar stabilitatea nu este o garanție eternă

BNR subliniază că sistemul bancar românesc rămâne stabil, bine capitalizat și lichid. Aceasta este o diferență majoră față de perioadele de criză din trecut.

Dar stabilitatea prezentă nu este o garanție absolută.

Istoria economică arată că sistemele financiare nu se prăbușesc atunci când sunt evident slabe. Se prăbușesc atunci când sunt aparent solide, dar supraexpuse la riscuri cumulative.

Criza nu apare când vulnerabilitățile sunt evidente. Apare când vulnerabilitățile sunt ignorate.

BNR nu sugerează un colaps iminent. Dar sugerează că marja de siguranță s-a redus.

Cel mai periculos tip de criză este cel care nu pare iminent

Mesajul real al BNR nu este că România se află în criză. Mesajul este că România nu mai are o zonă largă de confort economic.

Aceasta este diferența esențială.

Într-un sistem robust, șocurile pot fi absorbite. Într-un sistem fragil, chiar și șocurile moderate pot produce efecte disproporționate.

Nu este nevoie de un colaps global. Este suficientă o deteriorare graduală a contextului: o creștere a dobânzilor globale, o încetinire economică europeană, o deteriorare a percepției investitorilor.

Fragilitatea nu înseamnă inevitabilitate. Înseamnă vulnerabilitate crescută.

Înseamnă că stabilitatea nu mai este automată.

Deficitul bugetar rămâne punctul nevralgic pe care politica îl evită sistematic

Deficitul bugetar este indicatorul disciplinei economice a statului. România operează cu deficite ridicate de ani de zile. Aceste deficite trebuie finanțate continuu.

Cu cât deficitul este mai mare, cu atât dependența de finanțare crește.

BNR poate gestiona stabilitatea monetară. Dar nu poate corecta dezechilibrele bugetare structurale.

Aceasta este responsabilitatea politicului.

Iar aici apare tensiunea fundamentală: politica funcționează pe cicluri electorale. Economia funcționează pe cicluri structurale.

Deciziile convenabile politic pot deveni destabilizatoare economic.

Mesajul real al lui Isărescu: stabilitatea actuală este condiționată, nu garantată

BNR nu transmite panică. Transmite un diagnostic lucid.

România funcționează. Sistemul bancar este stabil. Statul se poate finanța. Economia nu este în colaps.

Dar toate aceste realități depind de condiții care nu sunt permanente.

Fragilitatea nu este o sentință. Este un avertisment.

Înseamnă că stabilitatea trebuie protejată activ. Nu poate fi considerată garantată.

Avertismentul pe care România nu își permite să-l ignore

Mugur Isărescu nu este un alarmist. Este un administrator al stabilității. Când vorbește despre echilibre fragile, nu formulează o ipoteză abstractă. Descrie o stare reală a economiei românești.

România nu este pe marginea prăpastiei. Dar nici nu mai este departe de ea.

Diferența dintre stabilitate și criză nu este un eveniment dramatic. Este o succesiune de decizii. Iar avertismentul BNR este, în esență, o ultimă formă de prevenție.

Pentru că, odată ce fragilitatea devine criză, avertismentele nu mai ajută.

Atunci, economia nu mai răspunde la prudență. Răspunde doar la realitate.