Cotroceniul cheamă OMV Petrom: semnalul nu e numai pentru Bolojan

România are un talent vechi și prost: tratează problemele economice serioase ca pe niște accidente de trafic administrativ. Crește prețul la carburanți? Se mai dă o declarație. Se inflamează piețele energetice? Se mai face un apel la calm. Se scumpește transportul, apoi marfa, apoi tot ce depinde de motorină? Se mai caută un analist dispus să spună, grav, că „situația este complicată”.

Când benzina urcă, politica nu mai are luxul de a se preface că e doar „piață”

Numai că există un moment în care scumpirea de la pompă nu mai e un indicator tehnic dintr-un tabel, ci devine un iritant național. Iar când acel moment începe să se simtă în buzunarul public, în costurile firmelor, în transport, în lanțul de aprovizionare și, inevitabil, în nervii populației, problema încetează să mai fie strict a pieței. Devine politică, devine socială și devine, vrând-nevrând, o chestiune de putere.

Așa trebuie citită întâlnirea anunțată între Nicușor Dan și delegația OMV Petrom de la Cotroceni. Nu ca pe o telenovelă între palate și nici ca pe un bilețel lăsat premierului pe birou, ci ca pe un semn că șocul carburanților a ieșit deja din zona de confort a guvernării tehnice și a intrat în teritoriul simbolic al crizei care poate lovi în plin moralul public.

Ce spune, de fapt, convocarea de la Cotroceni

Faptul că președintele cheamă la Cotroceni cea mai mare companie petrolieră din România nu înseamnă automat că preia atribuțiile Guvernului. Nici nu poate.

Președintele nu fixează accize, nu schimbă TVA-ul, nu rescrie peste noapte mecanismele fiscale și nu poate impune administrativ, din fotoliul de la Cotroceni, un preț nou la pompă.

Dar poate face altceva, uneori mai important în primele faze ale unei tensiuni: poate ridica public miza. Poate transmite că subiectul nu mai este o simplă fluctuație comercială, ci o problemă suficient de serioasă încât să intre pe radarul instituției prezidențiale.

În politică, mai ales în România, asemenea gesturi au valoare în sine.

Ele mută discuția din zona „vedem ce spune piața” sau ”ne cam doare în acciză de populație” în zona „statul trebuie să arate că e atent”.

Pe românește, Nicușor Dan nu urmează să bată cu pumnul în masă și să ordone prețuri mai mici. Ar fi și ridicol, și steril. Dar va încerca să facă vizibil un lucru pe care Guvernul riscă să-l lase prea mult în registrul tehnocratic: faptul că prețul combustibilului e una dintre acele scumpiri care se propagă ca o boală prin toată economia.

Nu e doar despre OMV Petrom

Ar fi o prostie să transformăm povestea într-o demonstrație simplistă cu „vinovații de serviciu”. Da, OMV Petrom este actorul dominant și, da, orice întâlnire cu această companie are greutate. Dar adevărul mai puțin comod este că prețul de la pompă nu se naște doar din lăcomia unui consiliu de administrație și nici doar din dorința statului de a mulge accize.

Prețurile carburanților (așa cum am explicat recent) sunt împinse în sus de un amestec complicat:

cotații internaționale, conflict regional, costuri logistice, marje comerciale, fiscalitate și anticipații de piață.

Altfel spus, realitatea nu încape într-un slogan.

Și tocmai de aceea simpla convocare a OMV Petrom nu va rezolva, prin ea însăși, nimic spectaculos.

Dar poate clarifica ceva esențial:

cât din scumpire vine din șoc extern real și cât din reflexul bine-cunoscut al pieței de a urca repede când există pretext geopolitic și de a coborî cu o lentoare aproape filosofică atunci când presiunea scade.

Marea problemă: carburanții sunt începutul, nu sfârșitul

Politicienii mai slabi văd benzina și motorina ca pe un subiect de nervi publici. Politicienii mai deștepți înțeleg că ele sunt începutul unei cascade.

Din pompă pleacă aproape tot:

transportul de marfă, costurile logistice, distribuția alimentelor, mobilitatea angajaților, costurile de operare ale firmelor, tarifele transportatorilor și, în cele din urmă, noi scumpiri aruncate în coșul zilnic al populației.

De aceea subiectul e mai serios decât pare.

Nu vorbim doar despre șoferul care oftează când vede totalul de pe bon. Vorbim despre un mecanism care poate apăsa, discret dar constant, pe întreaga economie. Iar într-o țară unde veniturile încă sunt departe de confortul occidental, orice nouă undă de scumpire e simțită mai brutal decât în state mai bogate.

România are și handicapul clasic al economiilor care încă încearcă să joace în liga mare cu mușchii financiari ai unei clase de mijloc fragile: suportă prost șocurile de preț.

Le suportă nervos, le suportă politic și le suportă electoral.

Unde e Guvernul în toată povestea

Aici e întrebarea adevărată. Nu dacă Nicușor Dan îi transmite ceva lui Ilie Bolojan, ci dacă Palatul Victoria înțelege suficient de repede ce fel de subiect are în față. Pentru că, instituțional vorbind, Guvernul rămâne actorul care poate face ceva concret: analiză fiscală, discuții cu piața, intervenții temporare, măsuri de amortizare, eventuale corecții prudente de accize sau alte formule de protecție.

Cotroceniul poate semnaliza. Guvernul trebuie să opereze.

Dacă întâlnirea de luni va produce doar o fotografie și două fraze despre „dialog constructiv”, ea va valora puțin. Dacă însă devine începutul unei presiuni publice reale pentru transparență și pentru o discuție serioasă despre ce poate face statul ca să nu lase un șoc extern să se transforme într-o mică epidemie internă de prețuri, atunci va fi avut rost.

Problema guvernelor românești este că reacționează prea des abia când subiectul devine toxic.

Iar carburanții sunt exact genul de subiect care devine toxic repede. Pentru că omul nu face doctorat în geopolitică la pompă. El vede doar un număr tot mai mare și are impresia, deloc absurdă, că statul stă și privește.

Nicușor Dan joacă politic? Evident că da

Să fim serioși: orice președinte care bagă pe agenda oficială o întâlnire cu OMV Petrom, în plin val de nervozitate legat de carburanți, face și politică. Dar asta nu e, în sine, o vină. Funcția prezidențială nu trăiește în afara politicii; doar o ambalează mai elegant.

Întrebarea nu este dacă gestul are și o dimensiune politică. Are.

Întrebarea este dacă e o dimensiune politică utilă sau doar decorativă.

Iar răspunsul depinde de ce urmează. Dacă președintele reușește să împingă tema într-o zonă de seriozitate publică, dacă obligă Guvernul să iasă din pasivitate și dacă pune presiune pentru explicații clare privind structura prețurilor, atunci gestul lui are sens. Dacă totul rămâne la nivelul unei întrevederi care produce fum mediatic și nimic altceva, atunci va fi fost doar încă o demonstrație de implicare scenică.

Concluzia, pe bune

Întâlnirea de la Cotroceni nu e, în esență, un mesaj către Bolojan. E un mesaj către toată lumea: către Guvern, către piață, către companiile petroliere și către publicul care începe să simtă că rezervorul devine din nou instrument de tortură economică.

În fond, aici nu este vorba doar despre OMV Petrom și nici doar despre rivalități de palat.

Este vorba despre felul în care statul român răspunde atunci când o problemă reală lovește direct în nervul economic al populației. Iar dacă răspunsul va fi iarăși lent, difuz și împachetat în fraze sterile, oamenii vor trage singuri concluzia pe care o trag mereu: că atunci când se scumpește viața, instituțiile românești apar mai ales ca să constate dezastrul.

Și exact asta ar fi partea cea mai gravă.

Nu că președintele cheamă OMV Petrom la Cotroceni, ci că, într-o chestiune atât de sensibilă, un asemenea gest ajunge să pară excepțional, când ar trebui să fie începutul firesc al unei reacții coerente de stat.