Minciunica zilei: Lia Savonea, victima eternă din turnul achitărilor
Lia Savonea a descoperit, din nou, că magistrații sunt victimele unei mari campanii de stigmatizare. S-au folosit, spune ea, „jumătăți de adevăr, jumătăți de minciună” pentru ca judecătorii și procurorii să fie transformați în ținte publice.
Frumos. Aproape emoționant. Îți vine să aprinzi o lumânare la icoana independenței judiciare și să plângi lângă roba de ceremonie.
Problema este că românii nu s-au trezit într-o dimineață urând magistrații din cauza unui discurs de-al lui Bolojan.
Nu le-a băgat nimeni în cap cu pâlnia scandalul pensiilor speciale.
Nu i-a hipnotizat nimeni când au văzut dosare mari închise prin prescripție,
achitări spectaculoase,
procese întinse până la epuizare și…
o justiție care, de prea multe ori, a părut mai grijulie cu inculpații puternici decât cu ideea de dreptate.
Victima cu pensie specială
Savonea vorbește despre manipulare, dar sare elegant peste esență: furia publică nu vine din propagandă, ci din experiență.
Vine din anii în care sistemul judiciar a produs destule decizii greu de înghițit pentru ca oamenii să nu mai creadă în basmul castității instituționale.
Da, judecătorii trebuie apărați de presiuni politice.
Da, independența justiției este esențială.
Dar independența nu înseamnă dreptul de a acționa ca stat în stat, nici acela de a sta într-un turn de fildeș, departe de orice răspundere, în timp ce societatea înghite nota de plată morală a unor soluții scandaloase.
Minciunica: toți ceilalți sunt de vină
Aici e minciunica zilei:
Savonea lasă impresia că problema reală este felul în care se vorbește despre justiție, nu felul în care justiția a ajuns să fie percepută.
Ca și cum scandalul ar fi de comunicare, nu de încredere.
Când ani întregi sistemul a arătat că se poate proteja impecabil pe sine, dar bâjbâie când trebuie să protejeze interesul public, nu mai poți poza senin în victimă.
Nu Bolojan a inventat nervii oamenilor.
Nu Guvernul a inventat dezgustul.
Nu presa a inventat impresia că multe zone ale justiției s-au rupt complet de realitatea țării.
Lia Savonea poate vorbi cât dorește despre jumătăți de adevăr. În cazul ei, jumătatea care lipsește este chiar rușinea.
Atacul la Bolojan este construit în trei pași:
1. Îl acuză că a alimentat public ostilitatea față de magistrați.
Savonea spune că tema pensiilor speciale a fost folosită politic și mediatic pentru a crea imaginea unei caste privilegiate. Când zice că s-au folosit „jumătăți de adevăr, jumătăți de minciună”, îl include direct pe Bolojan în această campanie de „stigmatizare”.
2. Îi reproșează afirmația despre pensionarea magistraților la 49-50 de ani.
Ea susține că Bolojan ar fi generalizat, la ore de mare audiență, ideea că judecătorii se pensionează masiv la 49-50 de ani. Savonea spune că asta a fost fals sau cel puțin distorsionat și că populația a reținut doar imaginea magistraților ca privilegiați.
3. Mută vina pentru prescripții de pe judecători pe Legislativ și parchete.
Aici atacul e indirect, dar tot spre zona politică merge. Ea spune: nu judecătorii sunt responsabili pentru dosarele închise prin prescripție, ci Parlamentul, care a lăsat probleme legislative, și organele de urmărire penală, care au trimis dosare târziu.
Pe scurt: Savonea îl acuză pe Bolojan că a folosit politic pensiile speciale și prescripțiile pentru a lovi în Justiție, prezentând magistrații drept privilegiați și vinovați de eșecurile sistemului. Ea se pune în postura de apărător al independenței Justiției și îl plasează pe Bolojan în rolul politicianului care manipulează publicul împotriva magistraților.
În ce ne privește, vedem în această maimuță (ajunsă cumva la un microfon) cel mai dezgustător personaj public emanat de vremurile de captivitate a Justiției românești.