Șoșoacă spune că a descoperit cine și cum omoară românii. Și a dezvăluit tot la Russia Today

Publicat: 20 sept. 2026, 14:26, de Radu Caranfil, în POLITICĂ , ? cititori
Șoșoacă spune că a descoperit cine și cum omoară românii. Și a dezvăluit tot la Russia Today
viziunea Șoșoacăi

Diana Șoșoacă a mai găsit o explicație pentru dezastrul României. Nu taxele. Nu administrația. Nu infrastructura. Nu instituțiile. Apa.

Mai exact, apa care ar fi „oprită” din munți de politicieni și trimisă către „companiile lor”.

Declarația a fost făcută într-un interviu acordat Russia Today, unde europarlamentara a descris România ca pe o țară în care oamenii „mor de foame”, iar conducătorii ar fi ajuns, practic, să controleze și izvoarele.

Robinetul secret din Carpați

Șoșoacă a susținut că politicienii „se duc în munți și opresc apa și o duc la companiile lor”.

De aici încolo, fizica abandonează discret încăperea.

Nu știm unde este robinetul.

Nu știm cine îl închide.

Nu știm prin ce instalație monumentală este captată apa munților și livrată disciplinat „companiilor”.

Știm doar că, în această versiune, România a devenit un fel de centrală hidraulică conspirativă, administrată de niște personaje capabile să oprească apa la nivel național aproape ca pe calorifer.

Foamete, lagăre și alte mici detalii

În același interviu, Șoșoacă a vorbit despre foamete generalizată, despre zeci de mii de oameni la proteste și despre perspectiva apariției unor „lagăre de concentrare”.

Toate aceste afirmații au fost prezentate publicului Russia Today ca descrieri ale realității românești.

Aici gluma începe să se strice puțin.

Fiindcă una este să declari într-un studio românesc că cineva a închis apa din munți și alta este să exportezi către propaganda rusă imaginea unei Românii în care oamenii mor de foame, statul îi bate, Bruxelles-ul îi distruge și cineva controlează până și apa.

Robinetul poate aștepta. Codul de procedură penală, mai puțin

Există însă și o chestiune perfect concretă.

Diana Șoșoacă a refuzat deja expertiza medico-legală psihiatrică solicitată în dosarul în care este cercetată.

Numai că refuzul nu închide procedura.

Codul de procedură penală permite emiterea unui mandat de aducere pentru prezentarea la comisia medico-legală psihiatrică.

Iar dacă aceasta consideră necesară o examinare complexă cu internare și persoana refuză, procurorul poate cere judecătorului de drepturi și libertăți internarea nevoluntară pentru efectuarea expertizei, pentru cel mult 30 de zile.

Așadar, robinetul secret din Carpați mai poate rămâne o vreme nedescoperit.

Procedura prevăzută de Codul de procedură penală, în schimb, există și are adresă precisă.

Șoșo… îndură-te și mergi la nenea doctorul. O să te simți mai bine, garantat!