Un fost polițist controversat vrea să preia frâiele controlului de la Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale după ce, în anii trecuți, se „remarcase” prin amenințări la adresa ziariștilor și ascunderea într-o magazie a statuii unui fost ministru al Agriculturii, dar și prin scoaterea pistolului într-o instituție din subordinea ministerului și amenințarea persoanelor aflate în acel moment în birou.
Cine este comisarul Moldovan de la Agricultură, care l-a imitat pe Ilie Bolojan
PUTEREA a semnalat în vara acestui an că fostul polițist Petrică Anton, aciuat pe funcția de director adjunct al Direcției Generale Control, Antifraudă și Inspecții din cadrul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, s-a crezut mai ceva decât comisarul Moldovan, adică Sergiu Nicolaescu, și a scos pistolul într-un birou pe timpul unui control la Giurgiu, fapt pentru care s-a ales cu dosar penal.
Tot PUTEREA a semnalat că fostul polițist, „lovit” de slugărnicia față de un ministru liberal al Agriculturii și încercând să-l copieze pe Ilie Bolojan, cel care a aruncat statuia din centrul orașului a lui Mihai Viteazul într-un depozit, și-a umflat muschii la o
statuie.
Astfel, Petrică Anton s-a făcut „remarcat” la Ministerul Agriculturii prin scoaterea bustului lui Angelo Miculescu, socrul fostului premier Adrian Năstase, din holul central al ministerului și depozitarea acestuia într-o magazie.
Dar ulterior, Petrică Anton a fost obligat să pună la loc statuia lui Angelo Miculescu în holul Ministerului Agriculturii.
Însă, fostul polițist a ajuns „vedetă” prin faptul că PUTEREA a dezvăluit cum el amenința ziariștii incomozi prin intermediul aplicației WhatsApp.
„Clanul” Anton a ajuns să dea ora exactă la Ministerul Agriculturii
În realitate, Petrică Anton este un lăudăros fost polițist, plecat din Poliție pe ușa din dos, numai bun pentru bârfele din Cișmigiu, care, printr-un concurs de împrejurări, a ajuns director adjunct la Direcția Generală Control, Antifraudă și Inspecții din MADR, condusă la acea vreme de directorul general Anca Simina Popescu, pupila unui controversat politician ajuns într-o funcție-cheie a României.
În același timp, Petrică Anton a avut grijă să planteze câțiva membri ai familiei în funcții-cheie din minister.
Astfel, fiul fostului polițist, Marius Alexandru Anton, a ajuns șef al controlului la ANIF și, colac peste pupăză, cea de-a doua soție a directorului Petrică Anton a ajuns șef de serviciu la Agenția Domeniilor Statului (ADS).
Dar, la sfârșitul acestei săptămâni, fostul polițist Petrică Anton a dat sfoară în Ministerul Agriculturii că de săptămâna viitoare va fi directorul general al Direcției Generale Control, Antifraudă și Inspecții din MADR și, vezi Doamne, că va fi Dumnezeul fermierilor și al agriculturii românești.
Practic, „clanul” Anton a ajuns să controleze Ministerul Agriculturii, dar și cele două agenții de top, ADS și ANIF, pentru că, deocamdată, Petrică Anton susține că el dă ora exactă la Ministerul Agriculturii și nimeni nu-l deranjează, chiar și după ce a scos pistolul într-un birou de la Giurgiu!