Michael Corbat preluase conducerea Citibank în 2012, după ce anterior a fost director în cadrului grupului pentru regiunea Europa, Orientul Mijlociu şi Africa, el lucrând în cadrul Citigroup aproape patru decenii. Succesiunea a fost în mare măsură rezolvată anul trecut, odată cu numirea lui Jane Fraser în funcţia de preşedinte, care, spun surse din interior, prevestea numirea ei în cele din urmă ca director general. Fost partener la McKinsey, Jane Fraser este una dintre cele mai importante femei care lucrează în sectorul bancar american, după ce a petrecut 16 ani la Citigroup.
„Desigur, întotdeauna sunt multe de făcut şi cred că momentul este adecvat pentru ca succesorul meu să conducă Citi spre următorul stadiu de progres”, a declarat Corbat.