A scăzut inflația! Ciolacu a anunțat și următoarele investiții majore

Publicat: 11 apr. 2024, 18:31, de Filon Stan, în ECONOMIE , ? cititori
A scăzut inflația! Ciolacu a anunțat și următoarele investiții majore
Marcel Ciolacu a anuntat ca a scazut inflatia

Premierul Marcel Ciolacu a făcut declarații recente în care a vorbit despre investițiile care urmează să se facă în România. De asemenea, a anunțat începerea lucrărilor la ca mai așteptată autostradă, cea a Moldovei.

Marcel Ciolacu a anunțat că a scăzut inflația, dar a vorbit și despre următoarele investiții majore care se vor face în România! Premierul a spus că se modernizează coridorul feroviar Craiova-Turnu Severin-Caransebeș, proiect de 20 de miliarde de lei, dar se alocă și 9 miliarde de lei pentru Autostrada Moldovei, cea mai așteptată autostradă din România.

Ciolacu a anunțat că a scăzut inflația, de la 7,2%, la 6,6%

”Cea mai importantă veste este scăderea inflației pe luna martie, la 6,6%, de la 7,2%, cât era în februarie. Asta arată că prelungirea plafonării la energie și gaze, precum și plafonarea adaosului comercial la alimentele de bază au fost deciziile juste! Și în continuare vom lua măsurile necesare astfel încât inflația să continue pe acest trend descendent.

Este dovada cea mai bună că stabilitatea politică la guvernare aduce stabilitate în economie. Așa am reușit să ducem, în premieră, Produsul Intern Brut al țării la peste 1600 de miliarde de lei anul trecut. Iar în 2024 vom trece de 1700 de miliarde! Acesta este efectul investițiilor anuale de peste 100 de miliarde de lei, mai ales în infrastructură! Și azi, aprobăm alte proiecte majore. Modernizăm coridorul feroviar Craiova-Turnu Severin-Caransebeș, proiect de 20 de miliarde de lei! Pe zona rutieră, investim 9 miliarde de lei și continuăm Autostrada 7 în Moldova pe segmentul Pașcani-Suceava! Fiecare kilometru nou construit are un efect concret în viața românilor: înseamnă afaceri care cresc, produc profit și oferă noi locuri de muncă plătite corect”, a declarat Marcel Ciolacu, în ședința de Guvern.