Activele nete ale fondurilor mutuale au scăzut cu 14,4% în primele opt luni

Activele nete ale celor 223 fonduri deschise și închise, locale și străine, au scăzut în luna august cu 1,6%, până la nivelul de 42,3 miliarde lei (8,8 mld euro) față de luna anterioară.

De la începutul anului și până la sfârșitul lui august, activele au scăzut cu 14,4%. Totodată, ieșirile nete din august, adică valoarea cu care retragerile au fost mai mari decât depunerile, au totalizat 105 milioane lei (22 milioane euro), arată raportul lunar al Asociației Administratorilor de Fonduri (AAF).

Cele mai performante cinci fonduri în ultimele 12 luni au înregistrat randamente anuale nete între 4,7% și 12%. În ultimele 36 de luni, cele mai performante cinci fonduri au avut randamente cuprinse între 23,5% și 31,1%.

Activele nete ale celor 86 de fonduri deschise locale au crescut în luna august cu 0,3%, până la 20,7 miliarde lei (4,3 miliarde euro) iar de la începutul anului au scăzut cu 17%.

Ieșiri nete din fondurile deschise

Fondurile deschise locale au înregistrat în august ieșiri nete de 108,8 milioane lei (22,5 milioane euro), fiind vizate cele de obligațiuni și instrumente cu venit fix (-92,5 milioane lei), cele cu capital protejat (-8,7 milioane lei), cele de randament absolut (-7,1 milioane lei), cele de acțiuni (-6,4 milioane lei) și fondurile diversificate (-4,2 milioane lei), în vreme ce fondurile reunite sub categoria “alte fonduri” (10,1 milioane lei), au înregistrat intrări nete.

Activele nete exprimate în lei ale celor 106 fonduri deschise străine distribuite în România au crescut în august cu 3% față de luna precedentă, până la 1 miliard de lei (0,2 miliarde euro) iar de la începutul anului au scăzut cu 8,4%.

Fondurile deschise străine distribuite în România, având o pondere de 4,2% în totalul activelor fondurilor deschise de investiții, au înregistrat în luna raportată intrări nete de 3,8 milioane lei (0,8 milioane euro ).

Activele nete ale celor 31 de fonduri închise (inclusiv SIF-uri și FP) au scăzut cu 3,6% în luna august, până la 20,8 miliarde lei (4,3 miliarde euro), și au scăzut cu 11,8% de la începutul anului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Mai multe articole...

Cele mai citite articole

INSTANT_VOUCHER_SOCIAL_TICHET_32_INQUAM_Octav_Ganea

Unde vă adresați dacă nu ați primit cardul pentru tichetele sociale...

Deși îndeplinesc condițiile de eligibilitate pentru a obține tichetele sociale de 250 lei, sunt în continuare mulți români care susțin că nu au intrat...

EXCLUSIV: Baza de date a OMS dezvăluie dezastrul. Aproape 5.000.000 de...

Deşi autorităţile de la Bucureşti, şi nu numai, tac în privinţa existenţei unei multitudini de reacţii adverse generate de vaccinurile COVID -19, datele statistice...