Anunțul Kremlinului: Este posibil ca istoria să fie studiată în școli începând din clasa I

Publicat: 25 apr. 2022, 23:00, de Eliza Popa, în Internațional
Anunțul Kremlinului: Este posibil ca istoria să fie studiată în școli începând din clasa I

Kremlinul nu crede că este prea devreme pentru ca elevii de clasa întâi să studieze istoria.
„Copiii de șapte ani sunt interesați de absolut totul la fel ca și adulții şi Ministerul rus al Educației este autorizat să ia astfel de decizii și să își exercite atribuțiile”.

Declarația îi aparține lui Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al preşedintelui rus, Vladimir Putin, care a comentat inițiativa de a se preda istoria în școlile din în Rusia din clasa întâi. El a răspuns totodată la întrebarea dacă este prea devreme pentru copiii de șapte ani.

De asemenea, el a fost întrebat ce fel de istorie ar trebui predată încă din clasa I – istoria Rusiei, istoria mondială sau istoria veche. Peskov a răspuns: „Importantă este evident Patria. Avem o istorie bogată, dar restul ar trebui să decidă specialiștii”.

Parte importantă a procesului de cercetare și de educație

Zilele trecute ministrul rus al Educației, Serghei Kravţov, a anunțat că ministerul a decis să introducă predarea istoriei în școli, începând din clasa I. ”Studierea istoriei a fost și va rămâne o parte importantă a procesului de cercetare și de educație (…). Am decis că educația prin intermediul istoriei să înceapă în școli încă din clasa I”, a spus Kravţov, potrivit Interfax.

În momentul de faţă, istoria începe să fie studiată în școlile din Rusia din clasa a cincea.