Cât mai e o șpagă la Apele Române? EXCLUSIV

Publicat: 22 dec. 2022, 07:30, de Vlad Stefan Orjan, în ACTUALITATE , ? cititori
Cât mai e o șpagă la Apele Române? EXCLUSIV

În urma investigațiilor privind mafia balastierelor, cei de la Apele Române vin cu o poziție pe această temă și ne asigură că s-au dat amenzi și totul este în regulă. Totuși, cea mai mică șpagă pleacă de la 2.000 de euro, în teritoriu.

Apele Române au făcut ample controale, însă amenzile sunt uneori infime pentru ilegalitățile comise, iar cuantumul unei amenzi de 10.000 de lei este recuperat în doar câteva zeci de minute sau ore.

Scandalul privind mafia balastierelor a luat amploare în ultimele luni, după ce inițial am scos la iveală balastierele baronului de Giurgiu, Niculae Bădălău, ce pun în pericol un pod intens circulat.

Foto background: Recorder

Imaginile din satelit din portalul Agenției de Cadastru și Publicitate Imobiliară(ANCPI), pot fi observate utilajele companiei deținută de familia Bădălău cum extrag agregate din mijlocul râului Argeș.

Conform polițiștilor giurgiuveni, în urma controalelor s-a constat că documentele tehnice erau neconforme, iar astfel au decis să emită o amendă de 10.000 de lei. Totodată, polițiștii giurgiuveni au anunțat că vor continua cercetările în vederea stabilirii legalității activității desfășurate, precum și la baza îndeplinirii condițiilor care au stat la baza acordării autorizațiilor.

Autoritățile pot interveni în cazul ilegalităților comise de marile societăți ce au ca obiect de activitate exploatarea agregatelor minerale doar cu amenzi și dosare penale, însă de cele mai multe ori totul se încheie cu amenzi. De cele mai multe ori, amenzile sunt prea mici pentru anvergura ilegalităților comise. De regulă, cuantumul amenzilor este recuperat în doar câteva zeci de minute sau ore. Nu este de mirare că fosta soție a lui Gabi Bădălău a declarat că venea acasă cu sacoșe de bani.

Apele Române îi „sperie” pe facebook pe cei care exploatează ilegal agregate

Cei de la Apele Române au făcut în urmă cu câteva zile o postare care face apel la calm și la liniște populației pentru că s-au dat amenzi. Mai mult decât atât cei de la Apele Române atrag atenția că „exploatările de balastiere au impact semnificativ al mediului” și „pot provoca fenomene de eroziune la poduri, dar și la infrastructura de apărare împotriva inundațiilor”.

Totuși aceste lucruri deja le știm din materialele publicate de Ziarul Puterea și Recorder, însă noi reușim să oprim mafia formată de treizeci de ani cu intimidarea pe Facebook a marilor baroni ce dețin balastiere și extrag ilegal agregate direct din râuri sau din albia acestora? Evident că nu, sunt doar niște exerciții de PR și de protejare a directorilor din această instituție. Să nu mai spunem că toți angajații de „ape” nu au pus niciodată mâna pe bani, iar toate avizele pentru balastiere au fost date pe „bune”. Dar cine să-i verifice, să se verifice ei între ei?

La Buzău, șpaga pleacă de la 2.000 de euro

În urmă cu ceva timp, un om de afaceri și-a deschis o baltă de pescuit în albia râului Buzău, iar pentru asta a avut nevoie de mai multe avize de legalitate, printre care și de avizul celor de la Apele Române. Era foarte sigur că va primi aviz favorabil, datorită faptului că a dat șpagă pentru asta, iar totul era asigurat. Pe surse, șpagă a constat în 2.000 de euro cash, însă nu am putut afla cu exactitate și la cine a ajuns șpaga. Totuși, putem face un exercițiu de imaginație și ne putem da seama că șpăgile nu ajung doar la simpli angajați, ci și la mai marii din instituții.

Directoarea care lucrează de-o viață la Apele Române

Adriana Petcu, lucrează de când se știe la conducerea Apelor Române, Direcția Apelor Buzău – Ialomița, însă a mai avut ocazia să mai cocheteze pe parcurs cu funcții precum Ministrul al Apelor și Pădurilor(în Guvernul condus de Sorin Grindeanu), dar și ca secretar de stat.

CV-ul și declarația de avere:

  • 1990-1998 Șef birou Marketing – Administrația Națională Apele Române, Direcția Apelor Buzău-Ialomița;
  • 1998-2001 Director tehnic
    Administrația Națională Apele Române, Direcția Apelor Buzău – Ialomița;
  • 2001-2009 Șef Serviciu Exploatarea și Siguranța Lucrărilor și Șef Secretariat Tehnic Comitet de Bazin – Administrația Națională Apele Române, Direcția Apelor Buzău-Ialomița;
  • 2009-01.2017 Director – Administrația Națională Apele Române, Administrația Bazinală de Apă Buzău-lalomița;
  • 01.2017-06.2017 Ministrul Apelor și Pădurilor;
  • 07.2017-11.2019 Secretar de stat pentru domeniul Apelor, Ministerul Apelor și Pădurilor(în Guvernul lui Mihai Tudose și mai apoi a Vioricăi Dăncilă);
  • 11.2019 – prezent Director, Administrația Națională Apele Române, Administrația Bazinală de Apă Buzău-lalomița.

În anul fiscal 2021, Adriana Petcu a încasat, în calitate de director la ABA Buzău-Ialomiţa, un salariu anual de 96.066 de LEI, iar soțul său, de asemenea angajat la aceeași instituție ca șef sistem hidrotehnic, a avut un salariu anual de 60.271 de LEI.

Potrivit declaraţiei de interese din martie 2016, Adriana Petcu a fost membru în CC al ANAR şi membru AGA al SC Exploatare Sistem Zonal Prahova, valoarea beneficiilor fiind de 15.345, respectiv 25.488 lei.

Potrivit ultimei declaraţii de avere din 2022, Adriana Petcu are un teren intravilan de 1.000 de metri pătraţi, în localitatea Spătaru din juduţul Buzău, cumpărat în 1997. De asemenea, ea menţionează că soţul său a primit moştenire în anul 2009 un teren agricol de peste 9.000 de metri pătraţi în localitatea buzoiană Robeasca. Ea mai are o casă de peste 100 de metri pătraţi în Spătaru, unde are şi terenul, construită în 2001. Petcu deţine un autoturism Skoda cumpărat în 2006 și un Volkswagen cumpărat în 2013.

Aceasta deține și mai multe conturi în bănci, după cum urmează:

Potrivit declarației de avere și interese, Adriana Petcu, împreună cu soţul său dețin câte 300 de acțiuni la Peco Buzău SA, chiar dacă societatea este radiată.

Directoare se află în ședință când este vizitată de jurnaliști „periculoși”

Am decis să o vizităm și noi pe Adrian Petcu la sediul instituției din Buzău, însă ori de câte ori afla numele jurnaliștilor, cât și publicațiile la care lucrează, aceasta inventa o ședință și nu mai putea sta de vorbă pentru lămurirea mai multor situații ce afectează grav calitatea vieții și a mediului din județul Buzău.

A fost găsită incompatibilă de ANI

Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

În 8 decembrie 2014, Agenţia Naţională de Integritate(ANI) a transmis că Adriana Petcu este în incompatibilitate cu funcţia, pentru că a fost project officer într-un proiect european din care a obţinut 27.086 de lei.

”În exerciţiul funcţiei de director, PETCU ADRIANA a semnat o adresă transmisă Administraţiei Naţionale <> (A.N.A.R.), prin care s-a propus includerea sa în componenţa grupului de lucru al Proiectului <>, în baza căreia persoana evaluată a fost încadrată în funcţia de project officer în cadrul proiectului. Pe perioada de implementare a proiectului, PETCU ADRIANA a obţinut venituri în sumă 27.086 Lei”, se arată în comunicatul ANI de la acel moment.

Pe site-ul proiectului se menționează acesta s-a desfăşurat în opt ţări europene, în perioada ianuarie 2010 – vara anului 2013 şi a avut un buget total de 2,5 milioane de euro, printre partenerii europeni fiind şi ABA Buzău-Ialomiţa, dar şi instituţii din Ungaria, Olanda sau Italia.