Ce l-a determinat pe Dragoș Pătraru să își scoată emisiunea Starea Nației de pe TV

Dragoș Pătraru și Prima TV își spun adio, după mai bine de cinci de ani de colaborare. Jurnalistul a luat decizia de a-și retrage emisiunea de la TV.

Anunțul a fost făcut de Dragos Pătraru într-un clip publicat pe youtube.

„Dincolo de frecuşurile inerente, inclusiv editoriale, care-s normale, mai ales în cazul unei emisiuni care-şi ia toată libertatea posibilă şi uneori chiar mai mult decât atât, am decis să scoatem emisiunea de la TV”, spune Dragoş Pătraru într-un clip publicat pe youtube, transmite Pagina de Media.

Pe scurt, motivul e simplu: „noi am reziliat contractul pentru neplată. E atât de simplu”.

„Relaţia comercială dintre cele două firme a devenit una toxică, în sensul că noi livram marfa la zi, fără nicio întârziere, iar clientul nostru nu plătea marfa livrată la timp, acumulând întârzieri pe care noi nu le puteam accepta. Astfel, între a avea în continuare emisiune la televizor şi stima de sine, pe care aproape că o pierdusem, am ales să salvez stima de sine. Decizia e luată de ceva timp, am încercat până în ultimul moment să negociem, să rezolvăm cumva, nu s-a putut”, a mai precizat acesta.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Mai multe articole...

Cele mai citite articole

Stop joc. PSD și PNL au decis: Braț la braț, la...

Jocurile politice între PSD și PNL privind cele patru rânduri de alegeri de anul viitor au intrat în linie dreaptă și deja cele două...

Directorul Florin Nicolae, pas cu pas, mușamalizează aranjamentul mafiot regizat de...

Directorul general al Agenției Domeniilor Statului (ADS), Florin Nicolae, face eforturi disperate să mușamalizeze aranjamentul mafiot „țesut” de fostul director George Sava, prin care...