Ce legătură este între Skrillex și Bulgaria: de unde vine onomatopeea care a fascinat audiența la Eurovision

Există coincidențe muzicale care par prea gustoase ca să fie lăsate în pace. Skrillex are „Bangarang”, Bulgaria tocmai a câștigat Eurovisionul cu „Bangaranga”, iar urechea publicului face imediat clic. Nu pentru că am avea, automat, un caz de copiere. Nici vorbă. Dar avem o rudă sonoră, o vibrație comună, un fel de ADN de festival, făcut din strigăt, energie, ritm spart și poftă de explozie.

„Bangarang”, piesa lui Skrillex cu Sirah, a fost una dintre acele bombe electronice care au scos dubstepul din subsolurile de nișă și l-au aruncat direct în stomacul publicului larg.

Nu era o melodie în sensul clasic, cu fotoliu, ceai și linie melodică așezată frumos.

Era un asalt. Un carnaval electric. Un copil hiperactiv care a găsit panoul de siguranțe al orașului și s-a apucat să apese pe toate butoanele.

„Bangaranga”, piesa Darei, vine din altă zonă, dar respiră același aer al spectacolului total.

Are strat pop, are ritm de arenă, are aromă balcanică și acel tip de refren care nu cere voie să intre în capul omului.

Intră direct, cu bocancii curați de scenă, și își înfige steagul în creierul ascultătorului.

Legătura dintre cele două nu trebuie căutată în note identice, ci în funcție. Ambele titluri sunt aproape onomatopeice. Nu explică, ci izbesc.

„Bangarang” și „Bangaranga” nu sunt cuvinte cuminți, sunt pocnituri ritualice. Sună ca un strigăt de trib urban, ca o comandă de pornire, ca parola secretă pentru o petrecere care scapă frâiele.

Diferența e că Skrillex a dus strigătul spre haosul electronic, în timp ce Bulgaria l-a îmbrăcat în costum de Eurovision: lumină, scenografie, folclor filtrat modern și refren memorabil.

Unul sparge clubul. Celălalt cucerește continentul.

Asta e legătura frumoasă: două piese care înțeleg același lucru simplu.

Uneori, muzica nu trebuie să povestească.

Trebuie să lovească, să ridice sala și să lase în urmă un cuvânt ciudat pe care îl fredonezi fără să știi de ce.

Dar putem spune elegant și destul de tăios că avem o vecinătate suspect de convenabilă:

același tip de cuvânt-explozie, aceeași energie tribală de comandă, aceeași sonoritate de petardă electronică.

Skrillex a făcut celebru „Bangarang” în zona dubstep/electro, iar Bulgaria vine acum cu „Bangaranga”, o piesă Eurovision victorioasă, semnată de DARA și coautorii ei, care a câștigat finala cu 516 puncte.

Aici e partea neplăcută:

Eurovisionul a ajuns de multe ori să ambaleze formule sonore deja validate în altă parte.

Ia o energie recognoscibilă, o curăță, o pune în costum de scenă, îi adaugă dansatori, lumini, folclor stilizat și un refren făcut să rupă votul publicului.

Rezultatul poate fi excelent ca spectacol, dar nu întotdeauna respiră originalitate pură. Mai degrabă miroase a laborator pop foarte ”priceput”.

„Bangarang” era, în 2011, o grenadă electronică.

„Bangaranga” pare, prin titlu și nerv, o verișoară balcanico-eurovizionistică trecută prin școala mare a refrenelor de stadion. Nu neapărat copiată.

Dar suficient de apropiată ca să ridice o sprânceană.

A noastră s-a ridicat imediat, fiindcă, undeva în adâncurile memoriei stăruia ceva familiar.

Iar când ridici sprânceana la Eurovision, de regulă descoperi că sub paiete se ascunde o industrie întreagă de rețete, nu doar inspirația divină a artistului.

Legătura urâtă, așadar, nu e că Bulgaria ar fi „furat” piesa lui Skrillex.

Legătura urâtă e că Eurovisionul premiază tot mai des familiaritatea deghizată în noutate. Publicul simte că aude ceva proaspăt, dar undeva, în memoria lui muzicală, se aprinde un beculeț vechi.

Și beculețul ăla clipește așa: bangarang… bangaranga… hai că ne-am mai întâlnit noi pe undeva.