Ce trebuie să faci: Tradiții și superstiții în Ajunul Bobotezei

Dacă posteşti pe 5 ianuarie vei avea noroc tot anul. Dacă în Ajun picură din streaşină, atunci va fi o vară ploioasă…Sunt multe tradiţii şi superstiţii, toate legate de Ajunul Bobotezei!

Ajunul Bobotezei este ziua care precede sărbătoarea propriu-zisă a Bobotezei – una dintre cele mai importante din calendarul ortodox, care se prăznuiește pe 6 ianuarie. Ziua de azi este presărată în tradiţia populară de o serie de datini, obiceiuri şi superstiţii speciale.

În tradiţia ortodoxă, Ajunul Bobotezei este zi de post, şi se spune că cel care va posti în această zi va avea noroc tot anul. Tot în această zi există tradiţia ca preotul din parohii să treacă pe la toate casele cu „Iordanul”, sfinţind astfel gospodăriile şi pe credincioşi, şi tot în această zi se pregăteşte pentru a doua zi tradiţionala Cruce de gheaţă care îi va aştepta pe creştini a doua zi la biserică, la slujba de sfinţire a apei.

O serie de obiceiuri şi credinţe

În tradiţia populară sărbătorile creştine s-au împletit întotdeauna cu o serie de obiceiuri şi credinţe care au mai mult sau mai puţin rădăcini în semnificaţia acelor sărbători. În lumea satului însă, sărbătorile au o strânsă legătură cu recolta şi cu vremea de peste an. Astfel, se spune că, dacă în ajunul Bobotezei este brumă pe pomi, atunci anul va fi rodnic pentru acei copaci, iar dacă în ajun picură din streaşină atunci va fi o vară ploioasă. Se crede şi că tot anul va fi ploios dacă plouă în această zi, iar din direcţia în care va stropi preotul cu agheasmă în această zi de acolo va veni şi ploaia în acel an. Tot legat de vremea în noul an, se crede că, dacă în ziua în care umblă preotul cu „Iordanul” prin sate zăpada de sub tălpi scâţâie, aunci tot anul va fi unul bogat şi rodnic.

Fetele de măritat îşi pot afla ursitul

În ceea ce priveşte tradiţiile şi superstiţiile, în ziua de Ajun se crede că fetele de măritat îşi pot afla ursitul. Astfel, ele trebuie să pună un fir de busuioc sub pernă în noaptea de ajun şi astfel îl vor visa pe cel sortit lor. În unele zone ale ţării se crede că firul de busuioc trebuie cerut de la preot sau furat de la preot. Tot legat de aflarea sortitului, se crede că fetele tinere care vor pune busuioc la streaşina casei, iar a doua zi acesta va avea chiciură pe el, atunci se vor mărita cu un bărbat bogat, iar dacă fetele se împiedică şi cad pe gheaţă în această zi atunci căsătoria este foarte aproape.

În unele zone ale ţării se crede că fetele tinere îşi pot afla ursitul în această noapte dacă împletesc un fir de mătase roşu şi un fir de busuioc şi îl pun pe deget. În acest fel îşi vor visa cu siguranţă ursitul. O altă superstiţie pentru ziua de ajun de Bobotează este aceea că toţi cei care vor strănuta în acestă zi vor avea un an plin de noroc, iar bolile îi vor ocoli.

Mai multe articole...

Cele mai noi articole

Explozie la Rafinăria Petromidia! S-a activat Planul Roșu de Intervenție

Azi dimineață a avut loc o explozie urmată de un incendiu la Rafinăria Petromidia din județul Constanța. Deflagrația a produs degajări mari de fum,...
dorinel-umbrarescu-antreprenor-bacau-autostrada-a-7

UMB dă în folosință tronsonul Buzău – Focșani în acest an...

Sub îndrumarea omului de afaceri Dorinel Umbrărescu, Grupul UMB se află în etapa finală a lucrărilor la tronsonul Buzău-Focșani al Autostrăzii A7, în lungime...