CNAIR anunţă restricţii de circulaţie, ca urmare a derulării unor lucrări de modernizare la infrastructura rutieră şi feroviară

Publicat: 25 mai 2022, 14:00, de Ziarul Puterea, în ECONOMIE , ? cititori
CNAIR anunţă restricţii de circulaţie, ca urmare a derulării unor lucrări de modernizare la infrastructura rutieră şi feroviară

O serie de lucrări de modernizare la infrastructura rutieră şi de cale ferată vor impune restricţii de circulaţie pe unele tronsoane de drum naţional în perioada următoare, a anunţat miercuri Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).

Astfel, în vederea executării lucrărilor de consolidare a podului situat pe DN 7, în zona km 157+016, peste râul Topolog (în apropierea localităţii Milcoiu), va fi nevoie de restricţii de tonaj şi se va circula pe o bandă. Măsurile vor fi luate doar după ce constructorul va monta semnalizarea rutieră specifică instituirii restricţiilor, în funcţie de tipul lucrărilor.

Potrivit sursei citate, la momentul respectiv se va institui restricţie de circulaţie pentru autovehiculele cu Masa Totală Maxim Autorizată (MTMA) mai mare de 7,5 tone, pe sectorul de drum cuprins între Piteşti şi Râmnicu Vâlcea, care va fi menţinută până în data de 15 august 2022.

„Doar după ce semnalizarea rutieră va fi montată, se vor institui restricţiile de tonaj menţionate, iar traficul uşor se va desfăşura semaforizat, alternativ, pe o bandă, cu o restricţie de viteză de 5 km/h, pe sectorul de drum cuprins între km 156+600 şi km 157+300”, precizează CNAIR.

De asemenea, circulaţia rutieră pe DN 1F se va devia, pentru executarea lucrărilor de modernizare a trecerii la nivel cu calea ferată din localitatea Sărmăşag (DN 1F km 111+650), în perioada 25 mai – 10 iunie, timp în care traficul va fi redirecţionat pe următoarele variante de ocolire, pe categorii de vehicule: pentru relaţia Zalău – Satu Mare şi retur – pentru autovehiculele cu MTMA de peste 7,5 tone pe ruta intersecţie DN 1F (E81) 111+750 cu DJ 110B, km. 16+000 (Strada Gării, loc. Sărmăşag) – intersecţie DJ 108F, km. 18+400 cu DJ110B, km. 17+000 (Str. Sălajului, loc. Sărmăşag) – intersecţie DJ 108F, km. 17+780 cu DN1F, km 112+860; pentru autovehiculele cu MTMA mai mare de 7,5 tone pe traseul intersecţie DN 1F, km 93+900 cu DN1H, km 69+350 loc. Hereclean – Pericei – Simleu Silvaniei – intersecţie DN1H, km 49+850 cu DJ 108F, km 0+000 – Maierişte – Moiad – intersecţie DJ 108F, km 16+000 cu DN1F, km 114+615.

CNAIR menţionează, totodată, că, în vederea executării lucrărilor de consolidare rambleu şi parte carosabilă pe DN 7, pe sectorul cuprins între km 144+530 – km 144+700 (judeţul Argeş), în perioada 30 mai – 30 iunie, se va închide circulaţia pentru autovehiculele cu MTMA mai mare de 7,5 tone, pe sectorul de drum cuprins între Piteşti şi Râmnicu Vâlcea.

În acest sens, autovehiculele cu MTMA de peste 7,5 tone vor fi deviate, pe toată perioada lucrărilor, pe următoarea rută: pe relaţia Piteşti – Râmnicu Vâlcea şi retur – Piteşti Sud (intersecţie A1 cu DN65B) – DN65B – DN65 – Slatina – DN65 – Găneasa – DN64 – Drăgăşani – DN64 – Râureni – DN67 – Budeşti (intersecţie DN67 cu DN7) – DN7 (Râmnicu Vâlcea).

Traficul uşor se va desfăşura în ambele sensuri, pe DN 7, iar pe sectorul cuprins între km 144+530 – km 144+700 se va circula alternativ, semaforizat.

În plus, ca recomandări pentru traficul greu (MTMA mai mare de 7,5 tone) de tranzit, se menţionează rutele: Bucureşti – ieşire prin PTF din Vestul ţării, pe traseul Piteşti Sud (intersecţie A1 cu DN65B) – DN65B – DN65 – (Piteşti – Slatina – Craiova) – DN65F (Centura Craiova) – DN6 – Centura Drobeta Turnu Severin – DN6 – Varianta Ocolire Caransebeş – DN6 – Varianta Ocolire Lugoj – DN6 – Timişoara; Piteşti Sud (intersecţie A1 cu DN65B) – DN65B – DN65 – (Piteşti – Slatina – Craiova) – DN65F (Centura Craiova) – DN6 – Centura Drobeta Turnu Severin – DN6 – Varianta Ocolire Caransebeş – Varianta Ocolire Lugoj – A6 – A1 – Arad.