Colorantul alimentar care ar putea fi la originea bolilor inflamatorii ale intestinului

Publicat: 27 dec. 2022, 11:31, de Magda Marincovici, în Sănătate , ? cititori
Colorantul alimentar care ar putea fi la originea bolilor inflamatorii ale intestinului

Potrivit unui recent studiu, consumul prelungit al colorantului ”Roșu allura AC” mărește riscurile de boli inflamatorii ale intestinului.

Colorantul alimentar E129, numit ”Roșu allura AC”, ar putea fi la orginea bolilor inflamatorii ale intestinului: boala Crohn sau colita ulceroasă, potrivit unui studiu publicat în revista Nature Communications (20 decembrie 2022).

O echipă de cercetători de la McMaster din Canada a constatat că acest aditiv alimentar poate să acționeze asupra barierei intestinale și să crească producția de serotonină, un neurotransmițător cheie, prezent în intestin.

În funcție de cantitate, acest neurotransmițător poate modifica compoziția microbiotului intestinal (flora intestinală), crescând vulnerabilitatea legată de unele boli intestinale.

Acest studiu demonstrează efectele nocive semnificative ale E129 asupra sănătății și identifică serotonina intestinală ca factor de echilibrare a acestor efecte, indică profesorul Waliul Khan, co-autor al acestui studiu.

Ceea ce am descoperit este uimitor și alarmant, deoarece acest colorant alimentar sintetic comun este un declanșator de boli inflamatorii ale intestinului. Această cercetare reprezintă o dovadă semnificativă pentru alertarea publicului asupra efectelor negative ale coloranților alimetari pe care îi consumăm zilnic, mai spune profesorul Khan.

E129 este unul dintre coloranții alimentari cei mai folosiți în numeroase țări. El este prezent mai ales în produse alimentare, multe dintre ele destinate copiilor, cum sunt cerealele, băuturile carbogazoase, înghețate, produse de cofetărie etc.

De asemenea, profesorul Khan subliniază și alte efecte negative posibile, asociate cu acest aditiv: ”Literatura de specialitate sugerează că Roșu allure AC poate provoca alergii, tulburări imunitare și probleme de comportament în cazul copiilor, cum ar fi deficit de atenție cu sau fără hiperactivitate”.