Combinatul Siderurgic din Galați accelerează proiectele de energie regenerabilă și eficientizare a consumurilor

Administrația Combinatului Siderurgic „Liberty” de la Galați a anunțat că accelerează programele de eficientizare a consumului de energie şi implementare a proiectelor de energie regenerabilă, în cadrul planurilor de transformare „GreenSteel” şi a viziunii „CN30”.

Aceste programe au ca scop reducerea semnificativă a utilizării gazului natural şi a consumului total de energie pe platforma siderurgică, în paralel cu creşterea producţiei interne de energie regenerabilă.





Va fi redus consumul de gaze prin perfecționarea operațiunilor și vor fi înlocuite cu LED-uri peste 1.000 de corpuri de iluminat

Pentru reducerea consumului de gaze naturale vor fi aduse o serie de îmbunătățiri  operaţiunilor de producţie, acestea vizând în special recuperarea energiei din gazul rezidual produs de furnal, optimizarea utilizării aburului la liniile de producţie, unele îmbunătăţiri tehnice aduse cuptoarelor de reîncălzire, precum și reducerea pierderilor de căldură din conductele de abur.

Programul de reducere a consumului de energie electrică include o serie de modernizări ale echipamentelor şi instalaţiilor de pe întreaga platformă siderurgică, precum şi un proiect realizat în parteneriat cu Enel X România, în cadrul căruia vor fi înlocuite peste 1.000 de corpuri de iluminat stradal cu un consum ridicat de energie cu aparate de iluminat moderne, cu tehnologie LED, mult mai eficiente din punct de vedere energetic.

Cu un cost de circa 1 milion de lei, acest proiect va asigura o economie de energie de aproximativ 700 MWh pe an, o cantitate suficientă pentru a alimenta 400 de locuinţe.

Această investiție se va amortiza în următoarele 18 luni, datorită scăderii cu 61% a consumului de energie al sistemului de iluminat stradal şi a costurilor reduse de mentenanţă.

Continuă dezvoltarea Planului „GreenSteel”, producție de oțel fără emisii CO2

Pe termen lung, administrația Combinatului „Liberty” continuă implementarea Planului de transformare „GreenSteel”, de implementare a tehnologiilor de producere a oțelului fără emisii CO2.

Recent, compania a lansat procedura de licitaţie pentru furnizarea tehnologiei pentru două cuptoare hibride cu arc electric, care vor reduce în timp emisiile de carbon ale companiei cu peste 80%. Pentru a sprijini transformarea „GreenSteel” şi obiectivul de a deveni neutru în emisii de carbon până în 2030, combinatul din Galați dezvoltă deja prima fază de 50 MW dintr-un parc fotovoltaic, cu o capacitate totală de 180 MW, care va necesita o investiţie totală de 890 de milioane de lei şi va furniza energie verde, regenerabilă direct pe platforma siderurgică.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Mai multe articole...