Corina Popescu: Prosumatorii au apărut din nevoie, dar regulile au fost construite greșit

Prosumatorul a fost, în ultimii ani, una dintre figurile-emblemă ale tranziției energetice: consumatorul care își produce singur energia, își reduce factura și devine parte a noii economii verzi. Dar în spatele acestei povești de succes s-a acumulat o dezbatere tot mai dură despre costuri ascunse, dezechilibre în rețea și scheme de sprijin construite incomplet. 

Corina Popescu, președinte al Consiliului de Administrație Moldelectrica, spune direct că prosumatorii nu sunt problema în sine, dar că modul în care au fost încurajați și integrați în sistem a creat tensiuni reale între furnizori, operatori și restul consumatorilor.

Prosumatorii au apărut din criză, nu din teorie

În analiza Corinei Popescu, apariția și explozia prosumatorilor trebuie înțelese înainte de toate în cheia unei reacții economice firești. Oamenii și companiile au căutat soluții locale într-un moment în care prețul energiei a explodat, iar facturile au devenit tot mai greu de suportat.

Logica a fost simplă: dacă îți produci local o parte din energie, reduci dependența de piață și scazi componentele de cost legate de transport și distribuție. Din acest punct de vedere, prosumatorul nu este un actor artificial, ci răspunsul concret la o criză a prețurilor și la nevoia de autonomie energetică.

Corina Popescu nu contestă legitimitatea acestui fenomen. Dimpotrivă, ea arată că dezvoltarea prosumatorilor a fost consecința unei nevoi reale din piață. Problema apare însă în momentul în care politicile publice și reglementările nu țin pasul cu amploarea schimbării.

Unde s-a greșit: schemele de sprijin au fost construite incomplet

Critica majoră formulată de Corina Popescu nu vizează existența prosumatorilor, ci arhitectura normativă în care aceștia au fost integrați. În opinia sa, schemele de suport au fost definite greșit, pentru că au încurajat instalarea rapidă de capacități fără să rezolve simultan problema stocării și a impactului asupra rețelei.

Ea amintește că state precum Germania sau Marea Britanie, care au trecut mai devreme prin acest val, au ajuns la concluzia că injecția necontrolată de energie din partea prosumatorilor poate deveni nocivă pentru sistem dacă nu este însoțită de baterii de stocare și de mecanisme adecvate de integrare.

Cu alte cuvinte, eroarea nu este că au fost susținuți prosumatorii, ci că sprijinul nu a fost condiționat suficient de instrumente care să reducă dezechilibrele. Energia în exces ajunge în rețea exact în intervalele în care poate nu este nevoie de ea, iar apoi lipsește atunci când consumul urcă.

Asta înseamnă presiune suplimentară pe furnizori, pe operatori și, în final, pe întreg sistemul.

Furnizorii reclamă costul dezechilibrelor

Una dintre cele mai sensibile idei din interviu este existența unui „război tacit” între furnizori și prosumatori. Corina Popescu spune că în piață există această tensiune, pentru că furnizorii consideră că o parte dintre costurile generate de dezechilibre ajung să fie suportate de ei și, indirect, de ceilalți clienți.

Problema este una de prognoză și de responsabilitate financiară. Dacă producția prosumatorilor nu este corelată corect cu consumul și cu regulile pieței, furnizorii sunt cei care trebuie să gestioneze abaterile și costurile aferente.

Într-un sistem bine desenat, spune Corina Popescu, această problemă ar fi fost atenuată. Furnizorii ar fi cumpărat mai puțină energie, și-ar fi făcut prognoze mai bune și nu ar fi transferat costuri suplimentare în altă parte. Dar pentru asta era nevoie de reguli mai solide și de o integrare mai profesionistă a prosumatorilor în piață.

Critica sa merge mai departe: normele au fost construite prea puțin pe baza expertizei profesioniștilor din sector. Iar când piața este redesenată fără suficient dialog tehnic, apar inevitabil distorsiuni.

De ce nu sunt suficiente panourile: fără baterii, problema se mută în rețea

Unul dintre cele mai importante puncte susținute de Corina Popescu este legătura dintre prosumatori și lipsa capacităților de stocare. În esență, sistemul a încurajat producția distribuită, dar nu a construit în același ritm și soluțiile care să preia energia produsă în exces.

Aici este diferența dintre o tranziție energetică aparent ieftină și una cu adevărat funcțională. Panourile fotovoltaice au devenit mult mai accesibile, tehnologia a avansat, iar costurile de instalare au scăzut puternic față de primul val al regenerabilelor. Însă această ieftinire a producției nu rezolvă automat și problema echilibrării.

Dacă energia produsă la prânz nu poate fi stocată și mutată spre orele de vârf, atunci surplusul devine o provocare pentru rețea. Iar când producția scade, sistemul trebuie să acopere rapid golul din alte surse.

În lipsa bateriilor și a unor reguli corecte, prosumatorii riscă să fie percepuți nu doar ca o soluție, ci și ca un factor suplimentar de instabilitate.

Prosumatorul, între independență energetică și distorsiune de piață

Dezbaterea devine astfel mai complexă decât simpla opoziție între „buni” și „răi”. Pe de o parte, prosumatorii reprezintă democratizarea energiei și un răspuns legitim la volatilitatea prețurilor. Pe de altă parte, dacă sunt integrați defectuos, ei pot amplifica problemele sistemului.

Corina Popescu sugerează exact această nuanță. Prosumatorii nu trebuie demonizați, dar nici transformați într-o soluție miraculoasă care funcționează de la sine. Orice extindere accelerată a acestui model trebuie dublată de investiții în stocare, flexibilitate și reglementare inteligentă.

În caz contrar, piața riscă să producă o fractură: furnizorii reclamă costuri neacoperite, operatorii gestionează dezechilibre tot mai mari, iar consumatorii obișnuiți pot ajunge să suporte o parte din nota de plată.

Lecția marilor piețe: tranziția trebuie construită, nu doar anunțată

Din observațiile Corinei Popescu reiese și o lecție mai largă pentru întregul sector energetic: inovația tehnologică nu este suficientă în absența unei infrastructuri de piață și de rețea care să o susțină.

Statele care au început mai devreme tranziția au trecut deja prin aceste corecții. Au înțeles că succesul nu vine doar din numărul de panouri instalate, ci din modul în care noua producție este absorbită, stocată, prognozată și remunerată.

Asta înseamnă că politicile publice trebuie să meargă dincolo de retorica despre energie verde. Ele trebuie să intre în detaliile dificile: cine plătește dezechilibrele, cine investește în baterii, cum sunt construite stimulentele și cum este protejată stabilitatea sistemului.

Sistemul energetic a fost pregătit să integreze prosumatorii fără costuri ascunse?

Corina Popescu pune degetul pe una dintre marile contradicții ale tranziției energetice: prosumatorii sunt rezultatul unei nevoi reale și al unei evoluții firești, dar au fost integrați într-un cadru normativ insuficient matur.

De aceea, adevărata discuție nu este dacă prosumatorii sunt buni sau răi, ci dacă sistemul energetic a fost pregătit să-i integreze fără costuri ascunse și fără dezechilibre suplimentare. Iar răspunsul, în forma actuală, pare să fie că nu pe deplin.

În anii următori, cine va reuși să combine producția distribuită cu baterii, flexibilitate și reguli mai inteligente va avea nu doar o tranziție mai verde, ci și una mai sigură.