Cum ne creştem copiii?

Afară plouă a toamnă adâncă, deşi, calendaristic, încă nu e așa, vremea e gri spre neagră, ca o apă tulbure şi învolburată, iar eu… Eu, da, am întrebări existenţiale. Cum ne creştem copiii? M-a lovit, de dimineaţă, aşa… Desigur, fiecare îşi creşte copiii, când îi are, la prima tinereţe sau mai târziu, la a doua, cum crede de cuviinţă.

Cum îl duce capul. Cum ştie. Cum îi place. Cum a văzut, poate, în casa părintească. Unii îşi răsfaţă la maximum odraslele. Din comoditate, din lipsă de timp, din cine ştie ce alte considerente, le dau tot, le fac toate voile, suplinesc dragostea şi implicarea emoţională de părinte, cu bani, cu ţoale, cu tot felul de trăznăi şi gadgeturi de ultimă generaţie, care, da, plac, atrag, impun în faţa celorlalţi copii de aceeaşi vârstă.

Nu-şi controlează copiii la teme, nu le ştiu prietenii cu care ies, nu cer, la schimb, nimic. Eu, personal, ştiu cazuri de gen. I-am dat bani, zice un astfel de părinte, are de toate, are ce nu au alţi copii, ce să mai fac pentru el? Mda… Alţii, sunt din cale afară de protectori.

Deşi copiii se fac, căci aşa e scris în legile omeneşti, mari, ei continuă să îi controleze, să le traseze calea, să le taie aripile, să le impună reguli, chiar legi, să nu le dea voie să zboare singuri. Ştiu un caz, când mama a făcut teme până la terminarea liceului în locul copilului, când nu a avut niciodată, de la naşterea acestuia, concediu, căci îşi lua două ore pe zi, pentru control, când se ascundea printre copaci, de ruşinea celorlalţi, ca să îşi verifice puiul dacă ştie drumul spre casă, dacă bea cu băieţii, dacă fumează, dacă…

Puiul avea aproape 18 ani… Şi mi-a fost dat să văd şi cum unii părinţi cred că sunt respectaţi de către copiii lor dacă aceştia le vorbesc cu – nu glumesc – dumneavoastră. Chiar aşa, dumneavoastră… Dar ştiu şi situaţii când părinţii sunt prieteni, la propriu, cu copiii lor. Când se sfătuiesc, când vorbesc despre toate, când puterea exemplului – nu cicăleala şi dojana ori reproşurile şi critica – este primordială.

Cum ne creştem copiii, deci? Cum e mai bine? Cum e mai indicat? Cum şi ce vrem să fie ei, când sunt mari? Îi dorim cu personalitate, îi vrem cârpe, ţinem să-i pierdem când se desprind din chingile noastre? Voi cum faceţi? Cum aţi făcut? Cum aţi face? Întreb şi eu, nu dau cu parul… Cum ne creştem copiii?