DA și NU în cazul a două noi pastile antivirale pentru tratamentul Covid

Este vorba de două antivirale Covid-19: Paxlovid de la Pfizer și molnupiravir de la Merck. Ambele sunt potențial inovatoare și s-a demonstrat că reduc spitalizările sau decesele din cauza Covid-19 în cazul pacienților cu risc major. Dar aceste antivirale pot fi eficiente dacă sunt administrate cât mai curând posibil, adică imediat după apariția simptomelor.

Da

Aceste antivirale nu sunt pentru toate persoanele testate pozitiv. Ele sunt destinate celor cu forme de Covid-19 cu forme ușoare sau moderate, predispuse să facă forme grave.

Este vorba de persoane în vârstă, persoane cu alte patologii, cum ar fi boli de inimă, cancer, diabet, care sunt mai vulnerabile.

Nu

În SUA, molnupiravir nu este autorizat pentru copii, deoarece le-ar putea afecta sistemul osos. De asemenea, nu este recomandat femeilor însărcinate din cauza potențialului de malformații congenitale.  

Paxlovid nu este recomandat pacienților cu probleme renale sau hepatice severe. De asemenea, poate să nu fie indicat unor pacienți care fac și alte tratamente, deoarece este posibil să interacționeze cu acestea.

Și încă un amănunt: aceste antivirale nu sunt autorizate pentru persoanele internate cu Covid-19.

Când

Pastilele trebuie luate cât mai curând posibil, în termen de cinci zile de la debutul simptomelor.

Tusea, durerile de cap, febra, pierderea gustului sau a mirosului și durerile musculare și de articulații sunt printre semnele cele mai frecvente.

Dr. Cameron Wolfe, specialist în boli infecțioase la Spitalul Universitar Duke, recomandă efectuarea unui test de îndată ce  apar simptome de Covid-19.

„Dacă aștepți până când ai început să ai probleme de respirație, ai ratat deja în mare măsură fereastra în care aceste medicamente vor fi de ajutor”, a spus dr. Wolfe, citat de Euronews.

Potrivit Euronews, ”se așteaptă ca pastilele să fie eficiente împotriva Omicron, deoarece nu vizează proteina de vârf unde se află majoritatea mutațiilor îngrijorătoare ale variantei. Cele două pastile funcționează în moduri diferite pentru a preveni reproducerea virusului”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Mai multe articole...

Ultimele articole