Ce modele se vor produce la uzina Ford din Craiova, în următorii ani

Publicat: 16 mart. 2022, 08:20, de Puterea.ro, în Internațional , ? cititori
Ce modele se vor produce la uzina Ford din Craiova, în următorii ani

Fabrica Ford din Craiova intră în portofoliul Ford Otosan, companie deținută de Ford Motor Company și Koç Holding, proprietarul Arctic Găești, ceea ce va aduce schimbări importante de strategie. Procesul de transfer al proprietății, condiționat de aprobările autorităților relevante, ar urma să fie finalizat în al treilea trimestru al anului 2022, după cum a anunțat producătorul auto.

Tranzația are loc în cadrul procesului de reorganizare a Ford Motor Company, fiind evalută la peste 700 milioane euro, potrivit ZF.

Cât privește Compania Națională de Vânzări a Ford în România, precum și alte departamente ce deservesc Ford la nivel european, acestea vor continua să-și desfășoare activitatea în același mod ca și până acum, rămânând parte din structura Ford Europa, se arată într-un comunicat al companiei.

„Acest transfer arată modul în care Ford valorifică parteneriatele sale strategice, cu privire la folosirea cât mai eficientă a resurselor existente prin investiții comune, beneficiind în același timp de experiența extinsă a Ford Otosan. Salutăm această oportunitate de a consolida parteneriatul nostru cu Koç Holdings prin Ford Otosan și de a dezvolta împreună acest joint venture. Activitatea fabricii din Craiova este un succes și considerăm că prin experiența și expertiza Ford Otosan în electrificare și vehicule comerciale aceasta poate ajunge la un nivel de dezvoltare și mai ridicat”, a declarat Stuart Rowley, Președintele Ford Europa.

În urma transferului, fabrica de Craiova, intrată în portofoliul Ford în 2008, ar urma să joace un rol major în viitorul acestui joint venture, sprijinind, în același timp, planurile solide ale Ford cu privire la electrificare (Model e) și vehicule comerciale (Ford Pro). Totodată, Ford Otosan, cunoscut pentru expertiza în producția de vehicule comerciale și electrice, va putea să-și extindă amprenta sa internațională în ceea ce privește producția de vehicule și experiența în domeniu.

„Acest acord deosebit de important la care am ajuns va consolida poziția Ford Otosan de cel mai mare producător de vehicule comerciale din Europa. Suntem mândri să facem parte din echipa Ford care păstrează supremația pe piața de vehicule comerciale la nivel european. Totodata, ne angajăm să fim partenerul de încredere pentru succesul viitor al vehiculelor electrificate Ford. Considerăm că lansările de modele viitoare, alături de planurile de creștere și tehnologizare, vor oferi oportunități exponențiale și interesante pentru echipa de la Craiova. Mai mult, suntem încrezători că împreună vom construi viitorul uzinei din Craiova”, a declarat Haydar Yenigun, director general Ford Otosan.

O nouă strategie

Modelul Puma, care în 2021 a fost cel mai bine vândut autoturism Ford din Europa, va primi din 2024 o versiune complet electrică, ce se va fabrica la uzina din Craiova, anunță compania.

Anul trecut, Ford a confirmat că începând cu 2023 la Craiova se va produce un nou vehicul utilitar ușor, care din 2024 va exista și în varianta complet electrică. Acum, compania anunță că acest vehicul va fi viitoarea generație Transit Courier. În plus, un vehicul multifuncțional compact – Tourneo Courier – urmează, de asemenea, să fie produs la Craiova din 2023, cu o versiune complet electrică ce urmează a fi lansată în producție în 2024.

„Anunțul susține viziunea Ford cu privire la extinderea gamei noastre de autoturisme, fabrica din Craiova jucând un rol cheie inclusiv pentru planurile noastre solide în dezvoltarea vehiculelor comerciale (Ford Pro) și a celor electrice (Model e) în Europa”, a mai afirmat Stuart Rowley, președintele Ford Europa.

Viitoarea generație Transit Courier și Tourneo Courier este proiectată și dezvoltată de Ford Otosan, joint venture – ul cu Ford, în care Ford și Koç Holding sunt acționari majoritari, într-unul dintre cele mai longevive și de succes parteneriate din industria auto globală.

Prin transferul proprietății, fabrica de la Craiova va beneficia de o rețea largă de competențe și de transfer de know-how prin experiența echipei Ford Otosan în proiectarea, dezvoltarea și construirea de vehicule comerciale și electrice.

Experiența în ceea ce privește sistemele de propulsie electrice, obținută de Ford Otosan prin fabricarea la Kocaeli (Turcia) a modelului E-Transit din segmentul de două tone, care va fi pus la vânzare în acest trimestru și a versiunii complet electrice a următoarei generații Transit Custom, la vânzare din 2023, va fi utilizată pentru a asigura cea mai bună tranziție posibilă către viitorul electric al fabricii de la Craiova.

Ford mai anunță că producția SUV-ului de clasă mică Ford EcoSport se va încheia până la finalul acestui an, deoarece fabrica de la Craiova se va concentra tot mai mult pe un viitor construit pe producția de vehicule comerciale și electrice.

Jucătorii implicați în tranzacție

Ford Motor Company este o companie globală cu sediul în Dearborn, Michigan. Compania proiectează, produce, comercializează și deservește o linie completă de mașini Ford, camioane, SUV-uri, vehicule electrificate și vehicule de lux Lincoln, oferă servicii financiare prin Ford Motor Credit Company și urmărește poziții de lider în electrificare, soluții de mobilitate, inclusiv servicii de conducere autonomă și servicii conectate. Ford are aproximativ 190.000 de angajați în întreaga lume.  

Ford Europa este responsabil pentru producerea, vânzarea și întreținerea vehiculelor marca Ford pe 50 de piețe individuale și are aproximativ 45.000 de angajați la unitățile sale deținute în totalitate și la întreprinderile mixte consolidate și aproximativ 59.000 de oameni când sunt incluse afacerile neconsolidate. Pe lângă Ford Motor Credit Company, operațiunile Ford Europe includ Divizia Ford Customer Service și 19 unități de producție (12 unități deținute în totalitate și șapte unități de asociere mixtă neconsolidată). Primele mașini Ford au fost expediate în Europa în 1903 – în același an în care a fost fondată Ford Motor Company. Producția europeană a început în 1911.

Ford Otosan (Ford Otomotiv Sanayi A.Ş.) este o companie cotată la bursă, în care Ford și Koç Holding au acțiuni egale. Bazându-se pe mai mult de o jumătate de secol de experiență și dezvoltare dinamică a produselor, Ford Otosan este cel mai mare centru de producție de vehicule comerciale Ford din Europa.

Pe lângă producerea gamelor Transit, Transit Custom și Transit Courier, Ford Otosan este centrul de excelență și liderul global de inginerie pentru dezvoltarea vehiculelor comerciale grele și a grupurilor motopropulsoare Ford Trucks și oferă, de asemenea, asistență globală pentru ingineria de motoare diesel și vehicule comerciale ușoare Ford.

Citește și Chimcomplex, pe urmele Azomureșului. Producția în pericol să fie oprită