Fosta soție a lui Jeff Bezos s-a recăsătorit cu un profesor de științe

Publicat: 08 mart. 2021, 12:00, de Andreea Borcilă, în Internațional , ? cititori
Fosta soție a lui Jeff Bezos s-a recăsătorit cu un profesor de științe

MacKenzie Scott, una dintre cele mai bogate femei din lume, s-a recăsătorit cu un profesor de științe la doi ani de la divorțul de fondatorul Amazon, Jeff Bezos.

Vestea cea mare a apărut pe platforma Giving Pledge, o campanie prin care cei mai bogați oameni ai planetei contribuie cu o majoritate din avere pentru scopuri caritabile. Fosta soție a lui Bezos locuiește în prezent în Seattle, alături de cei patru copii și de soțul Dan Jewett. Acesta din urmă este profesor de științe la școala la care sunt înscriși copiii miliardarei, scrie BBC.

MacKenzie Scott și Jeff Bezos au fost căsătoriți de peste două decenii

Cei doi miliardari au petrecut 25 de ani împreună, în timp ce MacKenzie l-a ajutat pe fostul soț să înființeze platforma de comerț online Amazon, în anul 1994. La divorț, femeia a primit 4% din acțiunile Amazon, fiind în prezent cea de-a 22-a cea mai bogată persoană din lume, cu o avere de 53 de miliarde de dolari, în timp ce fostul soț ocupă primul loc, cu o avere estimată la 177 de miliarde de dolari.

La auzul veștii, Jeff Bezos a declarat că se simte fericit pentru cei doi, mai ales că Dan este „un tip grozav”.

Citește și: