Fostul șef al Poliției Cluj, trimis în judecată de procurorii DNA

Publicat: 06 apr. 2023, 14:32, de Mariana Olteanu, în ACTUALITATE , ? cititori
Fostul șef al Poliției Cluj, trimis în judecată de procurorii DNA
Sursă foto: ziardecluj.ro

Comisarul-șef de poliție Mircea-Ion Rus a fost trimis în judecată de procurorii DNA.Acesta este cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu.

Mircea Ion Rus, comisar șef de poliție, la data faptei șef al IPJ Cluj a fost trimis în judecată de procurorii anticorupție, în stare de libertate. Acesta este cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu

„La data de 28 iulie 2018, inculpatul Rus Mircea Ion, în calitatea menționată mai sus, cu încălcarea prevederilor legale, ar fi făcut presiuni asupra a trei agenți de poliție din subordine, pentru ca aceștia să nu sancționeze contravențional un conducător auto pentru depășirea limitei legale de viteză și efectuarea unei depășiri pe linia continuă.

Deoarece agenții de poliție nu au cedat la presiunile șefului lor și au procedat la sancționarea conducătorului auto, inculpatul Rus Mircea Ion ar fi dispus declanșarea unor verificări de către lucrătorii Biroului Control Intern asupra celor trei polițiști”, potrivit rechizitoriului DNA.

Dosarul se află la Tribunalul din Cluj.