Golul meciului U Craiova 1948 – FCSB, marcat dintr-un penalty controversat: „A fost clar” / „O ruşine de arbitraj” (Video)

Publicat: 19 sept. 2021, 11:10, de Vlad Ciotoran, în SPORT , ? cititori
Golul meciului U Craiova 1948 – FCSB, marcat dintr-un penalty controversat:

Formaţia FCSB a învins, sâmbătă seară, în deplasare, cu scorul de 1-0, FC U Craiova 1948, într-un meci din etapa a noua a Ligii 1.

Golul a fost marcat de Keşeru, în minutul 61, din penalty. Valentin Crețu, fundașul dreapta al FCSB-ului, a căzut în careu în urma unui duel cu Bradley Diallo, de la adversar. Arbitrul central Iulian Călin a lăsat inițial jocul să continue, dar  a indicat punctul cu var, la recomandarea asistentului de pe acea parte, Romică Bîrdeș, care se aflase mai aproape de fază.

După meci, cei doi antrenori au avut opinii diametral opus despre penalty. Tehnicianul echipei U Craiova 1948, Adrian Mutu, a criticat dur prestaţia brigăzii de arbitri la meciul cu FCSB, scor 0-1.

Tactic am stat foarte bine, am închis toate culoarele. În afara şutului lui Cordea din prima repriză FCSB nu a ajuns la poartă. Un penalti foarte uşor acordat. Arbitrajul ăsta şmecheresc îl cunosc şi eu. A fost un arbitraj şmecheresc. Ne taie toate acţiunile de atac din faţă, noi n-avem voie să sărim la cap, să punem mâna pe adversar. Într-adevăr, când sunt faulturi să dea. Probabil deranjăm, jucăm un fotbal frumos, nu suntem ca o nou-promovată.

Recunosc acest arbitraj şi nu am cuvinte de laudă, mi se pare ridicol ce fac. Bine că n-a dat penalti după ce s-a terminat meciul. Jucătorii sunt dezamăgiţi pentru că şi ei îşi dau seama când arbitrul nu te lasă să-ţi scoţi capul şi să înaintezi, un arbitraj şmecheresc. Inclusiv al patrulea arbitru stătea lângă mine, se uita numai spre banca noastră, nu aveam vboie să spunem nimic. O ruşine de arbitraj în seara asta. Nu spun că meritam să câştigăm, nici noi n-am avut ocazii. Dar nici ei n-au avut ocazii. Un rezultat de egalitate era echitabil. Sunt dezamăgit de arbitraj, nu de echipa mea”, a spus Mutu la posturile care transmit Liga 1.

Nu mi-e frică şi sunt gata să înfrunt orice decizie o va lua conducerea”, a mai spus Mutu.

În schimb, tehnicianul echipei FCSB, Edward Iordănescu, a declarat că victoria este una de necontestat.

Un adversar extrem de incomod şi bine organizat. Un joc muncit. Sunt multe lucruri pe care le vom analiza, suficiente şi negative. Dar cred că una peste alta este o victorie muncită, de necontestat. Nu-mi aduc aminte de o ocazie a adversarului, cu tot respectul. Noi am avut două ocazii. Echipa a muncit, a dorit. Nu pot să comentez ce spune Adi Mutu. Penaltiul e de necontestat. În rest, chiar nu-mi aduc aminte de decizii care să poată să fie contestate. E o seară bună pentru noi, un joc muncit, nu cel mai spectaculos. Aţi văzut spectacol etapa trecută”, a spus Iordănescu la posturile care transmit Liga 1.