Grupul Knauf investește 200 milioane euro în două fabrici de materiale de construcții

Publicat: 11 oct. 2022, 14:54, de Aurel Drăgan, în Business , ? cititori
Grupul Knauf investește 200 milioane euro în două fabrici de materiale de construcții
Adrian Garofeanu_Kanuf Insulation

Una dintre cele mai mari investiții din domeniul construcțiilor urmează a fi realizată de Grupul Knauf. Cu un total de peste 200 milioane euro, Knauf va construi o fabrică de materiale de izolații la Târnăveni și una de gips-carton și profile metalice la Huedin.

Knauf Insulation a cumpărat fabrica de vată minerală GECSAT din Târnăveni la începutul acestui an și a investit deja 4 milioane euro în modernizarea și retehnologizarea fabricii. Capacitatea de producție a crescut de la 7.000 de tone de vată minerală anual la 10.000 de tone.

Construcția unei noi fabrici va demara la sfârșitul anului sau la începutul anului viitor, având în vedere că se speră obținerea autorizației de construcție în următoarele două luni. Investiția se ridica la 135 milioane euro și ar trebui să fie gata în 2024.

Knauf Insulation

Piața de materiale de izolații, estimată la 350 milioane euro, dintre care vata minerală ocupă aproximativ 30%, a suferit în trecut deoarece nu existau producători locali. În ultimii ani au apărut tot mai mulți jucători, printre care Rockwool, care are o fabrică în județul Prahova, și Knauf.

Grupul Knauf, o afacere de familie prezentă acum în 40 de țări, cu 30 de unități de producție și aproape 6.000 de angajați, a decis să se extindă în România pentru a ajuta și piața locală, dar și statele din jur. Necesarul de consum în România este mare, având în vedere că 85% dintre clădiri au nevoie de izolație, dar și pentru a fi aproape de țările din jur către care se va îndrepta exportul.

Acest angajament demonstrează încrederea noastră în România și colegii noștri de aici. Împreună, stabilim noi standarde pentru a construi și a locui aici. Prin această investiție de peste 200 de milioane de euro, sprijinim concret inițiativa de economisire a energiei. În plus noile unități de producție sprijină ambițiile de creștere ale Grupului Knauf și transmit un mesaj important clienților noștri din România, Europa Centrală și de Est. Într-un moment în care eficiența energetică este mai importantă ca niciodată în lumina situației internaționale, această dezvoltare arată că ne pasă de clienții noștri și că le aducem soluțiile de înaltă calitate mai aproape ca niciodată”, declară Alexander Knauf, Partener General al Grupului Knauf.

Noua unitate de producție ce urmează să fie  finalizată, în 2024, va fi cea mai modernă fabrică de vată Knauf Insulation din Europa Centrală și de Est, va crea peste 100 de noi locuri de muncă și va asigura o producție anuală de peste 75.000 de tone de vată minerală cu scopul de a deservi atât necesarul intern, cât și piețele din Europa Centrală și de Est.

„Fiind o afacere de familie cu Menschlichkeit (umanitatea) ca una dintre valorile noastre de bază, este important pentru noi să fim un angajator bun și un vecin bun în toate comunitățile unde activăm. Suntem mândri că jucăm un rol atât de important în comunitatea și economia din Târnăveni și așteptăm cu nerăbdare să ne consolidăm relația cu cei cu care lucrăm la fabrică, comunitatea locală și autoritățile române”, a declarat Adrian Garofeanu, Director General al Knauf Insulation România și Bulgaria.

Pe lângă economisirea energiei, renovarea clădirilor reduce emisiile de gaze cu efect de seră și stimulează economia. În Europa, clădirile sunt responsabile pentru 36% din emisiile de CO2, iar renovarea contribuie la o acțiune semnificativă împotriva schimbărilor climatice, creând în același timp mii de noi locuri de muncă.

Totodată, există niveluri fără precedent de finanțare care sunt puse la dispoziție țărilor europene prin programe precum Pactul verde al Uniunii Europene, Fit For 55, Valul de renovare și REPowerEU pentru a crește numărul de clădiri eficiente din punct de vedere energetic și a conduce la decizia mai multor renovări, în special pentru clădirile publice, cum ar fi spitalele și școlile, precum şi casele unifamiliale.

Knauf Gips 

Piața de finisaje uscate, așa cum este gips-cartonul și profilele metalice, este estimată la 250 milioane euro, la care se adaugă 60 milioane euro cea de finisaje ude. În țara noastră, ca și în Europa, încă se fac clădiri grele, care se finisează clasic, cu tencuială și glet.

Potrivit reprezentanților companiei, lucrările de construcție vor demara anul viitor, urmând ca producția să înceapă în a doua jumătate a anului 2024. Fabrica din Huedin este proiectată pentru a răspunde celor mai exigente norme în ceea ce privește eficiența energetică și impactul asupra mediului, în acest sens fiind dotată cu cea mai inovativă tehnologie din domeniul cuptoarelor și uscătoarelor. Numărul total de locuri de muncă nou create va ajunge la 100.

Fabrica va prelucra materie primă de la carierele de gips din Leghia, va avea o capacitate anuală de 30 milioane m2 și va produce întreaga gamă de plăci din gips-carton de la cele standard până la cele speciale pentru protecție la foc, rezistență la umiditate și cu performanțe de izolare fonică superioară.

De asemenea, noua fabrică Knauf Gips va avea în dotare o linie de producție a profilelor metalice, care va produce anual peste 15 milioane de metri liniari.

Produsele care se vor livra pe piața internă vor însuma circa 50% din capacitățile de producție, restul fiind destinat exportului către tările din proximitate cum ar fi Ungaria, Serbia și Republica Moldova. Fabrica din Huedin va acoperi cererea din nordul țării, iar pentru cea din sud este preconizat a se continua importurile din Bulgaria.

„Divizia de gips a grupului Knauf are o prezență puternică pe piețele din Europa Centrala și de Est, unde deține mai multe unități de producție a plăcilor din gips-carton. Ca importator am reușit să promovăm cu succes pe piața locală cele mai performante sisteme din gips-carton, iar împreună cu colegii nostri de la Norgips suntem lideri ai pieței locale de mai bine de 15 ani. Proprietarii au decis să investească în România arătând ÎNCREDERE că piețele vizate de producția locală au potențial de creștere long-term. Consumul anual de placă de gips-carton în România este de circa 3 m2 / locuitor, iar în piețe mai mature din Europa depășește chiar și 6 m2 / locuitor. Însă unul din principalele motive ale investiției locale este ÎNCREDEREA în echipele locale și în parteneriatele create că pot duce afacerea locală la un nivel superior”, a declarat Mihai Marinescu, Directorul Comercial al Knauf Gips România.      

Despre Knauf Group

Înființată în 1932, grupul german Knauf este unul dintre cei mai importanți producători mondiali de materiale de construcții pentru amenajări interioare, izolarea clădirilor și plafoane de design. Fabricile Knauf din întreaga lume produc sisteme de gips-carton de ultimă generație, amestecuri uscate pe bază de ipsos și materiale izolante. Vopselele, șapele și sistemele de pardoseli, cât și mașinile și uneltele pentru aplicarea acestor produse completează portofoliul.

Grupul Knauf investește substanțial în fiecare an în dezvoltarea și modernizarea unităților de producție, precum și în formarea și perfecționarea angajaților săi. Inovația și integrarea celor mai noi tehnologii sunt bazele strategiei de afaceri a Grupului Knauf. Astfel, prin produsele sale înalt calitative Knauf stabilește continuu noi standarde în construcții, standarde care facilitează un mod de construire mai ușor și rapid, dar totodată sustenabil și durabil. Pe piețele de profil grupul Knauf este prezent prin cele patru divizii principale: Knauf Gypsum, Knauf Insulation, Knauf Ceiling Solutions și Knauf Industries.

În prezent, Knauf Group are aprox. 40.000 de angajați care lucrează în peste 90 de țări și peste 300 de fabrici în întreaga lume. Compania a încheiat anul 2021 cu o cifră de afaceri de peste 12,5 miliarde de euro.

Divizia Insulation a Grupului Knauf și despre Knauf Insulation România

Cu peste 40 de ani de experiență în industria de izolații, compania are în prezent aproape 6000 de angajați din 40 de țări și 30 de unități de producție în 16 țări.

Prezent din 2008 în România, Knauf Insulation este unul dintre cei mai importanți jucători de pe piața materialelor izolante, cu un portofoliu complet de produse ce include vată minerală de sticlă, vată minerală bazaltică și plăci din fibre de lemn (Heraklith). Pe piața din România, Knauf Insulation este unul dintre principalii furnizori de vată minerală cu un portofoliu de produse complex, potrivit pentru toate tipurile de construcții: izolații mansarde, termoizolare fațade, pereți de compartimentare, acoperișuri plate și multe altele.

Divizia Gypsum a Grupului Knauf și despre Knauf Gips România

Este cea mai mare divizie a Grupului având cca 25.000 angajați și peste 200 unități de producție, fiind prezentă în peste 90 țări. Portofoliul diviziei este compus din sisteme de finisaj uscat pe baza de gips (placări, pereți de compartimentare, tavane), fațade ușoare cu plăci din ciment sau sisteme ETICS, tencuieli și gleturi pe bază de ipsos, pardoseli supraînalțate, șape umede sau uscate.

Pe piața din Romania, Knauf Gips este unul din promotorii clădirilor cu finisaje uscate ușoare cu plăci din gips-carton, plăci din gips cu fibre celulozice sau din ciment. Furnizorii Knauf Gips Romania sunt fabrici din cadrul grupului, produsele comercializate fiind majoritar importate de la fabrica Knauf din Bulgaria.

Knauf Gips deține la Aghireșu, Cluj, o fabrică unde din 2012 se produc amestecuri uscate, tencuieli și gleturi pe bază de ipsos, care se utilizează pentru finisarea la interior atât a pereților din zidărie cât și a suprafețelor din gips-carton. Produsele din Aghireșu devin din ce in ce mai căutate pe piața de profil, lor li se adăugă importuri de produse similare de la fabrica Knauf din Bălți, Republica Moldova, a căror distribuție se face preponderent în zona de est a țării.