În UE: România și Bulgaria, umăr la umăr, pe frontul contra Covid-19, cu cea mai scăzută rată de vaccinare

Bulgaria și România sunt țările cu cea mai mică rată de vaccinare din Uniunea Europeană, din cauza răspândirii teoriilor complotiste și a neîncrederii populației în autorități, scrie Euronews.

Pentru a stimula populația să se vaccineze și mai ales pentru a  stăvili valul al patrulea, cel mai puternic de la începutul pandemiei, autoritățile române au recurs la obligativitatea purtării măștii pe întregul teritoriu al țării, accesul cu certificatul verde în restaurante, centre comerciale etc., interzicerea circulației după ora 22:00 pentru nevaccinați.

Se pare că măsurile încep să dea rezultate: guvernul român a anunțat la sfârșitul săptămânii trecute că, într-o singură zi,  130.000 de persoane s-au dus la centrele de vaccinare, un record, din care 86.000 de persoane au primit prima doză de vaccin.  

”Probleme enorme”

Și în Bulgaria, autoritățile au fost obligate să revină la măsurile restrictive. De asemenea, se discută despre transferul de pacienți Covid-19 în străinătate, deoarece, la ora actuală, sistemul sanitar din Bulgaria este sufocat din cauza numărului foarte mare de bolnavi.

Până acum, doar 24% din populația Bulgariei s-a vaccinat. Ministrul bulgar al Sănătății, Stoyco Katsarov, a avertizat la canalul Nova TV că, dacă curba contaminărilor nu se reduce în următoarele 10-15 zile, vor fi ”probleme enorme”.

Capacitatea noastră în termeni concreți și de ventilatoare este aproape epuizată, noi trebuie să căutăm ajutor în străinătate, a subliniat ministrul Sănătății.

Discuțiile privitoare la transferul pacienților în alte țări sunt în curs cu Uniunea Europeană. Ministrul bulgar al Sănătății  a adăugat că nu este exclusă o nouă carantină.

În ultimele zile, după introducerea certificatului verde, și la centrele de vaccinate bulgare se semnalează o creștere a numărului celor care vin să se injecteze.   

Mai multe articole...

Cele mai noi articole

Reabilitare doar pe hârtie: Parcul Herăstrău, între promisiuni și realitate

Reabilitare doar pe hârtie: Parcul Herăstrău, între promisiuni și realitate

Într-un oraș în care poluarea atinge valori alarmante în mod constant, necesitatea unor spații verzi care să contracareze efectele nocive ale acesteia este uriașă....
Senatorul întreținut de soție, Virgil Guran, și-a făcut asigurare de viață: Cât costă polița

Senatorul întreținut de soție, Virgil Guran, și-a făcut asigurare de viață:...

Senatorul Virgil Guran a decis să-și asigure viitorul prin încheierea unei polițe de asigurare de viață, demers rar întâlnit printre reprezentanții din Parlament. Fiind...