ISU Dobrogea: Nu s-a cerut autorizaţie de securitate la incendiu pentru blocul în flăcări

În urma incendiului izbucnit după miezul nopții la un bloc din Constanța, s-au constatat nereguli. Societatea dezvoltatoare a blocului a dat în folosinţă imobilul respectiv fără a solicita autorizaţia de securitate la incendiu, a informat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Dobrogea”.

În anul 2015, premergător obţinerii autorizaţiei de construire (la faza de proiect) a fost emis aviz de securitate la incendiu pentru parcajul amenajat la subsol. După recepţie şi punerea în exploatare, societatea dezvoltatoare nu a solicitat autorizaţia de securitate la incendiu, care certifică practic faptul că imobilul îndeplineşte cerinţele specifice securităţii la incendiu”, au precizat reprezentanţii ISU „Dobrogea”.

Aproximativ 250 de persoane, printre care peste 70 de copii, au fost evacuate de pompieri, iar nouă adulţi şi minori – transportaţi la spital dintre care o persoană a rămas internată, după ce un bloc din municipiul Constanţa a fost în noaptea de miercuri spre joi cuprins de flăcări, incendiul extinzându-se după ce focul a cuprins mai multe maşini aflate în parcarea subterană a imobilului.

Mai multe articole...

Cele mai noi articole

Locul din România unde va fi amplasată cea mai mare fabrică de pavaje din sud-estul Europei

Locul din România unde va fi amplasată cea mai mare fabrică...

Investiția majoră care urmează să transforme peisajul industrial din apropierea Bucureștiului va fi amplasată la Bolintin Vale. Aici se construiește o nouă fabrică de...

Sorin Grindeanu se joacă cu patrimoniul Spitalului Clinic C.F. nr.2 București

Graba disperată a ministrului Transporturilor, Sorin Grindeanu, de a transfera gratis baronilor PSD și PNL cele 15 spitale CFR s-a transformat într-o sarabandă de...