Klaus Iohannis: Uniunea Europeană are nevoie mai mult ca oricând de unitate, solidaritate, coeziune și abordare pragmatică (Video)

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, sâmbătă, după ce a primit, la Aachen, Premiul „Carol cel Mare” – Pentru unitatea Europei, că UE are nevoie mai mult ca oricând de unitate, solidaritate, coeziune şi o abordare pragmatică, orientată spre acţiune şi rezultate concrete.

Provocările de astăzi ne confirmă că avem nevoie de o Uniune mai puternică şi mai rezilientă. Aş dori, de aceea, să insist asupra valorii acţiunii comune europene, a unităţii, a educaţiei şi democraţiei europene la acest moment. Un moment în care Europa şi întreaga lume se confruntă cu alegeri importante, cu momente dificile, provocate de o deraiere bruscă din cotidian, în faţa unui duşman invizibil: un virus a cărui răspândire a generat actuala pandemie şi care a făcut necesare noi răspunsuri, soluţii sau instrumente comune la nivel european şi global. În acest cadru special, cele zece angajamente evidenţiate în Declaraţia de la Sibiu din 9 mai 2019 rămân fundamentale, deoarece Uniunea are acum nevoie mai mult ca oricând de unitate, solidaritate, coeziune şi o abordare pragmatică, orientată spre acţiune şi rezultate concrete„, a spus Klaus Iohannis.

El a afirmat că statele membre UE au găsit resursele şi capacitatea de a transforma încercările în oportunităţi.

De-a lungul istoriei sale, Uniunea Europeană a fost de multe ori încercată. Am traversat împreună crize de diverse tipuri. De fiecare dată însă, statele membre au găsit resursele şi capacitatea de a transforma încercările în oportunităţi, de a depăşi dificultăţile şi de a întări Uniunea noastră. Această capacitate de transformare şi adaptare face ca Uniunea să rămână o construcţie solidă şi durabilă. Au fost şi momente, precum în timpul pandemiei pe care încă o traversăm, când am fi putut, ca Uniune, să acţionăm mai bine şi să oferim un răspuns mai prompt la aşteptările cetăţenilor europeni. În viziunea României, ne putem ridica la înălţimea aşteptărilor cetăţenilor noştri doar împreună, mai uniţi, mai coezivi şi nu prin replieri sau prin cercuri restrânse de integrare europeană„, a subliniat preşedintele.

În opinia sa, în pofida tuturor dificultăţilor de la începutul acestei perioade, statele membre UE au identificat soluţii şi – cel mai important – au fost solidare.

Forţa Uniunii ne-a ajutat să depăşim cele mai dificile momente. Consider că deciziile care au fost luate la nivel european în 2020, pornind de la cele care s-au dovedit indispensabile gestionării crizei, dar mai ales agrearea Planului de relansare a Europei, sunt o reflectare concretă a interpretării date cândva Europei unite de către cancelarul federal Konrad Adenauer: ‘Unitatea Europeană a fost visul câtorva. A devenit speranţa multora. Astăzi este o necesitate pentru toţi’„, a menţionat Klaus Iohannis.

Preşedintele a spus că premiul primit are o „semnificaţie aparte” pentru el şi cetăţenii României.

Valorile şi principiile democraţiei şi ale unităţii europene reprezintă fundamentul Uniunii, liantul statelor membre. Sunt esenţa acestui continent, sursa bunăstării, a siguranţei şi a securităţii societăţilor noastre. De aceea, acest premiu are o semnificaţie aparte pentru România de astăzi şi pentru cetăţenii români, care au luptat de-a lungul anilor pentru a se regăsi ca parte a proiectului european şi care cred cu convingere în valorile democratice reprezentative şi definitorii pentru Uniunea Europeană„, a adăugat Iohannis. 

Mai multe articole...

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele articole