La Organizația Națiunilor Unite a fost citită scrisoarea unei fetițe către mama ei moartă în bombardament, la Borodianka

Luni, oficialii ONU, în cadrul unei reuniuni, au ascultat, dacă se poate spune așa, plânsetul unui copil din Ucraina, rămas fără mamă, în timpul unui bombardament rus asupra localității în care se afla, recte Borodianka. Și asta pentru că ambasadorul ucrainean la ONU, Serghi Kisliția, a dat citire scrisorii pe care copilul a scris-o pentru mama lui moartă, scrisoare pe care am prezentat-o și noi în ziar.

„Mamă, Această scrisoare este cadoul meu pentru tine cu ocazia Zilei Femeii, pe 8 martie. Îți mulțumesc pentru cei mai frumoși nouă ani din viața mea. Îți mulțumesc mult pentru copilăria mea. Ești cea mai bună mamă din lume. Nu te voi uita niciodată. Îți doresc mult noroc în ceruri. Îți doresc să ajungi în rai. Voi încerca să mă port bine, ca să ajung și eu în rai. Galia”.

Kisliția le-a spus participanților la reuniune că mama fetiței a fost ucisă chiar sub ochii ei. Cele două se aflau într-o mașină, în încercarea disperată de a fugi din Borodianka, oraș ocupat de forțele ruse. O bombă a lovit autovehiculul și mama a murit aproape imediat. Fetița a supraviețuit și a rămas în mașină, lângă mama moartă, până a fost scoasă de acolo de localnici și dusă la un adăpost.

„Astfel de scrisori nu ar trebui să existe. Dacă există, înseamnă că ceva a mers teribil de prost, inclusiv aici, la Națiunile Unite”, a declarat ambasadorul Kisliția. Și a continuat: „Înseamnă că mecanismul de menținere a păcii și securității internaționale nu funcționează cum trebuie și ar trebui reparat. Dar ar putea fi el reparat în timp ce Rusiei i se permite să se folosească de drepturile de membru permanent? Dacă nu suntem capabili să oprim Kremlinul, tot mai mulți copii vor deveni orfani. Tot mai multe mame își vor pierde copiii. Tot mai multe scrisori de acest gen ne va fi dat să citim”.

Scrisoarea Galiei către mama ei a fost scrisă într-o agendă și dată prima dată publicității de către un fost deputat ucrainean, Anton Gherașcenko, pe contul său de Twitter.

Mai multe articole...

Cele mai noi articole

Cine este noul inspector general al Inspectoratului de Stat în Construcții

Prin două decizii ale premierului Marcel Ciolacu, oarecum surprinzătoare, s-a schimbat conducerea uneia dintre instituțiile cheie ale României- Inspectoratul de Stat în Construcții (ISC). La...
Locul din România unde va fi amplasată cea mai mare fabrică de pavaje din sud-estul Europei

Locul din România unde va fi amplasată cea mai mare fabrică...

Investiția majoră care urmează să transforme peisajul industrial din apropierea Bucureștiului va fi amplasată la Bolintin Vale. Aici se construiește o nouă fabrică de...