Marcel Ciolacu, anunț de ultimă oră despre prețul la energie. Decizia Guvernului

Publicat: 07 mart. 2024, 20:15, de Cezar Andrei, în POLITICĂ , ? cititori
Marcel Ciolacu, anunț de ultimă oră despre prețul la energie. Decizia Guvernului
Marcel Ciolacu, anunț de ultimă oră despre prețul la energie. Decizia Guvernului

Premierul Marcel Ciolacu a adus în discuție, joi, în cadrul ședinței de guvern, subiectul prețurilor la energie. Prim-ministrul a precizat că acestea vor fi plafonate până în primăvara anului viitor.

”Vom plafona prețurile la energie până cel pâțin în primăvara lui 2025. Vom veni cu un reglaj, astfel că atât populația cât și companiile trebuie să stea liniștiți.”, a precizat premierul României.

Mercel Ciolacu a spus că fondurile alocate în acest scop vor fi de 500 de milioane de euro pentru clienții casnici.

De asemenea, Marcel Ciolacu a făcut referire și la scandalul de la Școala Nicolae Titulescu din București, în care o mamă reclamă faptul că fiul ei a fost violat de două ori în această instituție de învățământ, transmițând că ancheta trebuie continuată, inclusiv în ceea ce privește paza unității, care a fost retrasă de către Primăria Sectorului 1.

Citește și: Marcel Ciolacu, doar două fraze despre întâlnirea cu Ursula von der Leyen

„Să continuați ancheta de la Nicoilae Titulescu până la capăt. Inclusiv pe partea administrației locale, care după ce a retras paza, acum anunță și închiderea primăriei”, i-a transmis premierul ministrului Educației, Ligia Deca, după cazul violului de la școală, potrivit stiripesurse.ro.

Marcel Ciolacu, despre cazul Roșa Montană: ”Eu aș face un referendum”

Tot joi, într-o discuție cu jurnaliștii, premierul României a vorbit și despre exploatarea aurului de la Roșa Montană. Marcel Ciolacu a precizat că ar fi oportună organizarea unui referendum pe această temă.

”Eu aș zice să organizăm referendum pentru Roșia Montană. Să vedem dacă românii sunt de acord să începem exploatarea aurului”, a afirmat premierul Ciolacu.

Decizia privind despăgubirile în cazul Roșia Montană ar urma să fie comunicată Guvernului vineri. Organizarea unui referendum ar amâna plata despăgubirilor către Gabriel Resourse, potrivit g4media. Cu toate acestea, amânarea ar presupune un cost mai mare pentru executiv, întrucât fiecare zi de întârziere va veni cu dobânzi uriașe, având în vedere faptul că suma datorată s-ar ridica la 2 miliarde de euro.