Marian Zlotea a plecat din România. Anunță că a cerut statut de refugiat politic în altă țară

Publicat: 13 ian. 2021, 20:00, de Irina Maria Mari, în ACTUALITATE , ? cititori
Marian Zlotea a plecat din România. Anunță că a cerut statut de refugiat politic în altă țară
Marian Zlotea a plecat din România și a cerut statut de refugiat politic

Marian Zlotea, fostul șef al ANSVSA, condamnat la 8 ani și 6 luni de închisoare într-un dosar de corupție, a anunțat pe Facebook că a părăsit România și a cerut statut de refugiat politic în altă țară.

Într-o postare publicată miercuri pe Facebook, Zlotea spune că este nevinovat și condamnarea a fost dată „într-un dosar bazat în totalitate pe două denunțuri neîntemeiate date sub presiune de doi inculpați arestați care, ulterior denunțurilor, au fost eliberați”.

„Toată povestea s-a creionat în jurul acțiunilor sociale organizate pe lângă biserici în campania electoral din 2009. Faptele au fost catalogate de DNA ca fapte de corupție și trafic de influență fără nicio probă în acest sens. Instanța de fond a Tribunalului București a dispus în ceea ce mă privește o pedeapsa de 2 ani cu suspendare pe care bineînțeles că am considerat-o nedreaptă și am atacat-o. Instanța de apel nu a respectat niciun drept la apărare pe tot parcursul procesului schimbând în penultimul termen al pronunțării încadrarea în trafic de influență fără ca acest lucru să se fi solicitat de vreuna dintre părțile implicate”, spune Zlotea.

Fostul șef al ANSVSA numește sentința „o plată politică” și dă vina pe PNL pentru acest lucru. El adaugă că va ataca această decizie la ÎCCJ, la CEDO și la toate instituțiile europene abilitate.

„În 4 decembrie 2020 am fost amenințat că dacă nu voi renunța la monitorizarea procesului electoral din 6 decembrie voi primi o condamnare cu executare în acest dosar. Motiv pentru care nu am mai participat și am plecat din țara și nu am asistat la monitorizarea electorală pe care o desfășuram in calitate de președinte al ATRNU! În acest moment, știind de această înscenare de sentință care urma să mi se pregătească am părăsit Romania și, la fel ca fostul meu coleg din Parlamentul European, spaniolul Carles Puigdemont, am cerut statut de refugiat politic în altă țară. Cu probele și dovezile pe care le am, inclusiv înregistrările din dosar care îmi dovedesc nevinovăția, îmi voi căuta dreptatea la CEDO”, spune Marian Zlotea pe Facebook.

Fost europarlamentar PDL, Marian Zlotea a fost condamnat la 8 ani și 6 luni de închisoare pentru fapte pe care le-ar fi făcut în perioada când era preşedinte al Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare.

El a fost condamnat pentru trafic de influență, luare de mită, constituire de grup infracțional organizat și instigarea la luare de mită. Zoltea a fost acuzat de procurori că îi obliga pe salariații Autorității Naționale Sanitară Veterinară și Siguranța Alimentelor (ANSVSA) să cotizeze lunar la PDL.