Mobilizare a pompierilor din trei județe, la un incendiu de pădure, în Giurgiu

Un incendiu de vegetație uscată observat prea târziu a cuprins o pădure din localitatea giurgiuveană Herăști. Pompierii de la ISU Giurgiu au chemat în ajutor colegi de la alte două inspectorate învecinate.

Luni după-amiază, în jurul orei 17, pompierii de la ISU Giurgiu anunțau că o pădure din localitatea Herăști a fost cuprinsă de flăcri. Pompierii spun că focul s-a extins, după ce un incendiu de vegetație uscată din apropiere a fost observat prea târziu.

În ajutorul pompierilor giurgiuveni – care intervin cu echipaje de la punctele de lucru Greaca și Călugăreni, dar și de la Garda de Intervenție Colibași – au venit colegi de la ISU București – Ilfov și Călărași.

Ei sunt sprijiniți și de reprezentanţi ai Ocolului Silvic şi ai Primăriei din localitate.
„Pornit iniţial de la vegetaţie uscată, incendiul a fost observat târziu şi a ajuns până în pădurea din localitate. Acţiunea de stingere este dificilă din cauza faptului că în unele locuri nu se poate realiza accesul cu autospecialele, iar pompierii folosesc lopeţile pentru a stinge toate focarele. Ard frunzele uscate, dar şi trunchiuri de copac ce erau căzute la pământ”, precizează reprezentanții ISU Giurgiu.

Potrivit acestora, vântul a contribuit la propagarea flăcărilor. După mai bine de o oră de la începerea intervenției, operațiunea este, în continuare, în desfășurare – mai spun reprezentanții ISU Giurgiu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Mai multe articole...

Cele mai citite articole

O polițistă de la Rutieră înjură ca la ușa cortului. Conducerea...

O polițistă din București s-a filmat cu cameră body cam din dotare în timp ce înjura ca la ușa cortului un șofer tras pe...

Un autocar cu 44 de pasageri a luat foc pe A1,...

Un autocar în care se aflau 44 de pasageri a luat foc marți dimineață, pe autostrada A1, între Sebeș și Sibiu. Călătorii au reușit...