Municipiul Bistrița va intra în carantină pentru 14 zile. Incidența cazurilor a depășit 9 la mie

Publicat: 16 nov. 2020, 18:00, de Ziarul Puterea, în ACTUALITATE
Municipiul Bistrița va intra în carantină pentru 14 zile. Incidența cazurilor a depășit 9 la mie
Israelul intră în lockdown pentru a treia oară

Incidența cazurilor de COVID-19 în ultimele două săptămâni în municipiul Bistrița a ajuns la 9,83 la mia de locuitori, iar autoritățile locale au decis să impună carantinarea orașului.

Potrivit deciziei Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) Bistriţa-Năsăud , municipiul reședință de județ va intra în carantină pentru 14 zile, pentru a limita răspândirea cazurilor.

„În cadrul şedinţei Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă de azi, s-a decis parcurgerea demersurilor pentru carantinarea municipiului Bistriţa, unde incidenţa cazurilor de COVID-19 a ajuns astăzi la un număr de 9,01/1000 locuitori fără focare, respectiv 9,83/1000 locuitori cu focare. Direcţia de Sănătate Publică a înaintat astăzi către Institutul Naţional de Sănătate Publică analiza ce cuprinde şi datele statistice din ultimele 14 zile, documentaţie care stă la baza hotărârii de carantinare”, se arată într-un comunicat de presă.

Printre măsurile care se vor lua în Bistrița odată cu instituirea carantinei se numără stabilirea unor intervale orare diferite pentru deplasările care au ca scop asigurarea de bunuri de necesitate, în funcţie de vârstă: pentru persoanele cu vârsta peste 65 de ani în intervalul orar 10,00 – 14,00, iar pentru persoanele cu vârsta sub 65 de ani, în intervalele orare 06,00 – 10,00, respectiv 14,00 – 20,00, scrie Agerpres.

Pe lângă Bistrița, și alte reședințe de județ din țară au fost băgate în carantină. În Sibiu, măsurile restrictive intră în vigoare de astăzi, în Alba Iulia de marți, iar Baia Mare și Slatina sunt deja de mai multe zi în carantină.

Citește și: