Noi măsuri pentru românii care închiriază ilegal apartamente. Ce amenzi riscă aceștia?

Publicat: 11 dec. 2023, 11:06, de Mariana Olteanu, în ACTUALITATE , ? cititori
Noi măsuri pentru românii care închiriază ilegal apartamente. Ce amenzi riscă aceștia?

Românii care nu închiriază legal apartamente se pot alege cu sancțiuni grave. Pe lângă faptul că nu vor putea să-și promoveze imobilul pe platformele de profil, aceștia riscă să amenzi usturătoare. Ce valoare au acestea?

Propunerea vine la scurt timp după ce tot mai mulți români au început să ofere servicii de închiriere a apartamentelor în regim hotelier. Datele arată că, în primele zece luni ale anului, peste un milion de turiști au apelat la astfel de servicii. 

Însă, o bună parte dintre propietari aleg să facă închirierile la negru și să nu plătească taxe. Pentru a pune stop acestui fenomen, de anul viitor, autoritățile au în plan mai multe măsuri.

Cei care nu au documente legale, cum ar fi un certificat de clasificare, nu vor mai putea promova locuințele pe platformele de profil. În plus, aceștia riscă să fie sancționați cu o amendă în valoare de 50.000 de lei, plus plata taxelor din urmă pentru banii nedeclarați,

„Pe noi ne deranjează cei care nu sunt clasificați sub nici o formă și nu plătesc taxe și impozite pentru că atunci își pot permite tarife mici neoferind, însă siguranță și uneori nici condițiile pe care le impune o clasificare”, a declarat Dragoș Răducan, președintele Federației patronatelor din turismul românesc.