Nuuuuuuuuuuuuu-nțeleg!

Stau – cuminte, frumos, drăguț, elegant – pe malul mării şi mă gândesc. În fapt – ca să nu-l ia tahicardia pe șeful meu când o citi – stau, cum am zis, frumos, elegant, cât de cât, pe malul unuia dintre vadurile mele cu ardei kapia de la țară şi, da, mă gândesc.

Că, uite, hauie văzduhurile a toamnă smintită și eu mă frăsuiesc de dorul verii trecute cu nişte lucruri pe care, neam, nu le-nțeleg! Da’ io, pe cuvânt, nu dețin absolutul şi n-o fi, neapărat, cum zic eu. Însă, dacă tot stau şi mă gândesc şi nu-nțeleg, zic să vă spun şi vouă. Poate, voi, mai deştepți, mai răsăriți, mai ieşiți în lume, m-oți dumiri.





Păi, uite, nu-nțeleg de ce, dacă tot ai venit la mare – nu e cazul, am zis că vorbim și noi vorbe, stai, cât e ziulica de lungă, de lată, de – scuze de cuvânt, dar n-am găsit altă rimă – încurcubitată, la piscină. Pe cuvânt că, deşi e tot apă, nu e acelaşi lucru. Pe principiul seamănă, dar nu răsare…

Şi nu-nțeleg de ce, dacă, aşa cum am zis, eşti la mare, te fereşti, ca dracul de tămâie, de apă şi de nisip. Aoleu, maică, să nu te uzi, văleleu, să nu se lipească nisipul de nădragii tălică! Şi nu-nțeleg de ce, dacă poți să stai la soare, te ungi, Doamne, iartă-mă, din greu, cu cremă autobronzantă, de nu te mai speli, apoi, ca să nu ți se ia vopseaua… asta… bronzul, o săptămână.

Nici de ce vii – ştiu, ştiu, e pentru impresia artistică, e ca să faci uz de prezență, da’ zic şi io – la 12 trecute fix, pe plajă şi stai, ce-i drept, ca pe cuie de zece, până la 4, când, nu-i aşa, lumea bună se duce la odihnă. Şi nu mai înțeleg de ce, dacă tot eşti în vacanță, la mare, cumperi, de la toate tarabele chicioase, dalii şi narcise şi trandafiri de plastic şi nu aduni, de pe malul ăla al mării, scoici. Pur şi simplu!

Nu-nțeleg nici de ce-ți etalezi, la plajă, pantofii cu toc de 12 cm şi la o, nu ştiu, seară festivă, vii în şlapi sau, în cel mai fericit caz, în tenişi. Nici de ce stai în buza mării, cu geanta de fițe, plină, zici tu, cu bani, pe umăr, nu înțeleg.

Ăia de stau cu burta la soare şi se bucură de moment, n-au grija, pe cuvânt, genții tale. Şi nu mai înțeleg de ce, dacă eşti în concediu, la mare, într-o altă țară, cauți pe toată telecomanda televizorului din cameră să prinzi emisiunile tabloide, la care te uiți topit, când eşti acasă la tine.

Ba, te duci şi la recepție şi ceri şi socoteală că nu-i mai vezi pe reghe şi pe pro… Mă rog, cu literă mare, dar așa a luat-o tastatura. Nu-nțeleg nici de ce, dacă tot ai venit la relaxare, dai din gură, bârfeşti, trăncăni, treci prin ciur şi prin dârmon, pe toată lumea, ca la mahala.

Evident, eu, care s-a nimerit să mă brodesc acolo, cu tine, n-am scăpat câtuşi de puțin, neciuruită. Nu mai înțeleg nici de ce totul, dar totul, te irită şi te nemulțumeşte. Nimic, dar nimic, nimicuța nu îți e pe plac. Ce să fac, am deschis televizorul mai târziu, în plus, nici n-am fost pe postul care a făcut transmisiunea, ca să-nțeleg…

Şi nici de ce stai cu cartea de rugăciuni şi sticla de agheasmă la căpătâi şi la masă, de-şi face lumea, care vede, cruci mari şi scuipă-n sân. Nici de ce, dacă nişte oameni – e drept, străini, care nu sunt, cum ar veni, de la tine, din sat – îți zâmbesc, tu trebuie să o tai la sănătoasa, prin porumb, ca vaca alergată de tăuni.

Nu-nțeleg, chiar deloc, de ce dă Dumnezeu pitari fără număr, fără număr, unora care… Ei, multe, multe nu-nțeleg io, dar, uite, s-a umplut vadul cu apă – din fântână, nu din mare – şi tre’ să mă mişc, să mut furtunul. La celălalt rând de vinete… Viață, ce mai…

Dacă mă întrebați oarece, în legătură cu lucrurile pe care nu le-nțeleg eu, înțeleg şi vă răspund. Dacă nu mă-ntrebați, tot aşa, înțeleg. Sau, nu ştiu, poate nu-nțeleg. Că io nuuuuuuuu-nțeleg…

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Mai multe articole...