Ofițer de marină, traficant de droguri în timpul liber

Publicat: 08 mart. 2024, 09:05, de Mariana Olteanu, în ACTUALITATE , ? cititori
Ofițer de marină, traficant de droguri în timpul liber

Oamenii legii au intrat pe fir în cazul ofițerului de marină, care alături de un alt bărbat se ocupa cu vânzarea de droguri. În decursul a patru luni, ofițerul a reușit să vândă aproape 100 de grame de canabis, și câteva grame de cocaină, în timp ce coechipierul său, Radu M., avea acasă o adevărată plantație de canabis. 

Plantație de canabis descoperită în casa unui traficant

Totul a început în luna aprilie a anului trecut, când s-a dispus autorizarea în cauză a doi investigatori sub acoperire, precum și a unui colaborator, cei trei urmând să se ocupe de obținerea de date și informații privitoare la activitatea infracțională derulată de Sebastian C. și Radu M. 

La data de 1 septembrie 2023, polițiștii au efectuat primele percheziții la locuința lui Radu M., unde au fost descoperite 5 ghivece care conțineau 5 plante verzi cu miros și aspect specific plantelor de canabis, fiind descoperite și 5 comprimate de xanax, pentru care nu exista prescripție medicală. 

Droguri vândute investigatorilor sub acoperire

Tot la acea dată, s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale față de ofițerul de marină care era acuzat de săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc și de mare risc. Potrivit anchetatorilor, în perioada: 8 mai – 1 septembrie 2023, acesta a vândut către investigatorii sub acoperire 91,39 grame de canabis și 3,89 grame de cocaină.

În urma percheziției realizate la domiciliului lui Radu., oamenii legii au constatat faptul că bărbatul a cultivat indoor 5 plante de canabis, cu masă nete verde de 2.000 de grame, în imobilul din orașul Năvodari, notează Replica de Constanța.

Ce pedeapsă a primit ofițerul de marină?

În urma descoperirilor făcute de către anchetatori, magistrații din cadrul Tribunalului Constanța au decis să îl condamne pe Sebastian C. la 2 ani de închisoare, cu executare, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc. Aceeași decizie a fost luată și în cazul lui Radu M.

Nu este pentru prima oară când ofțerul de marină are probleme cu legea. În 2014, în urma unei percheziții, anchetatorii au găsit 117 comprimate ecstasy, 200 grame canabis şi 50 de grame substanță alb pulverulentă. În plus, drogurile erau porționate şi ambalate în pliculețe.