Părintele antrenor de la Voinţa Bălţeşti

Reportaj de mai demult. De pe când toţi antrenorii, şi toţi fotbaliştii, şi toţi preşedinţii de club – adică, zic de zodia fotbalului, că a existat și asta odată pe la noi, pe plaiurile mioritice – nu mai ştiau cum să… mă scoată mai repede din teren. Au încercat cu mita, mi-au zis otrava, io, pe bari… nu… la înaintare, cu ochii pe… balon.

Nu că mă bântuie în mod deosebit microbul fotbalului, nu că se împleticeşte sufletul în mine de la atâta opintit pe stadioanele patriei şi nu numai, nu că am făcut scurtă la limbă de cât strig la ăia, pe gazon, alde Mutu, Henry sau Kaka, să dea cu simţ de răspundere în bietul balon rotund – aşa spun comentatorii că e rotund, ce să fac, să-i contrazic? – dar sunt, ca tot românul, pricepută la fotbal…

Ei, nevoie mare mă pricep… Şi, dacă tot mă pricep, mă brodesc, volens nolens, în marginea câte unui islaz comunal… asta… stadion de localitate mică, unde echipe de valoare se întrec în şuturi şi pase, mai ceva ca ăia pe Maracana. Păi să vă povestesc…

Avem echipă, avem valoare…

Pe când făcea plopşorul pere, adică pe când era popa antrenor la echipa de fotbal… Staţi că încep altfel, că nu e bine aşa. În crucea unei zile de duminică de vară, pic premeditat, pe cuvânt, la Bălţeşti, o comună obişnuită din Prahova. Aflasem că Voinţa din localitate are meci cu o echipă din vecini şi voiam să văd fotbaliştii, dar şi antrenorul, la lucru.

Băieţii, ca băieţii, nişte fotbalişti acolo şi ei, dau cu piciorul, cu capul, cu ce mai pot în minge, dar antrenorul făcea de departe toată deplasarea. Nu era fitecine în comună, era chiar preacinstita faţă bisericească, adică părintele Gabriel Săvulescu.

Intru în sfântul lăcaş, încărcată, doamne sfinte, că n-ar trebui, de gânduri cârcotaşe – fac, adică, un articol bun şi mă dau şefii de exemplu – şi mă postez mai în marginea careului de babe. De dame… Of, de doamne mai coapte, am vrut să zic.

Păi mai în margine, da, ca să nu-i bat la ochi popii din prima şi să explodeze la peluză… în altar… în altar, ca pocnitorile aruncate de huligani, că a venit presa pe capul lui… Mai încolo, pe extrema aialaltă – na, că mă şi văd în teren – vreo 13 bărbaţi în pantaloni de trening – că nu puteau să intre în sfânta biserică în chiloţi, ca pe maidan – şi tricouri, multe dintre ele cu însemnele Petrolului Ploieşti, unsprezecele titular, cu rezerve cu tot, care va să zică.

Sau o fi maseorul vreunul? Ori patronul, un Copos ori Becali în variantă rurală? Bătrânele din biserică fac cruci serioase, sunt pătrunse de vocea sfinţiei sale – săru’mâna, părinte, că frumos le mai zici! – tinerii mai mult şuşotesc decât se închină. I-a cam prins plictisul. Şi e cald al dracu’i.

Auzi şi eu cum vorbesc în sfântul lăcaş! De parcă sunt pe stadionul comunal. S-o întorc repede ca la Ploieşti, că altminteri sunt crucificată mai ceva ca Iisus… Cald ca la Apocalipsă. Ori ca în burta iadului. Şi afară, şi în biserică. Mai ales în biserică. Suflete multe în biserică şi aer condiţionat nu e…

Agheasma popii

Părintele Săvulescu citeşte de prin Scripturi, dă cu cădelniţa ca să alunge spiritele rele, dacă-or fi, din biserică, mai şterge dâra de sudoare care-i spintecă fruntea, mai înfruntă câte o babă care mai uită de cele sfinte şi se pune cu ocărâtul pe vecini, că au lăsat găinile să-i mănânce ştevia din bătătură, başca faptul că se dedă păcatului şi nu-şi mai aduce aminte să vină în casa Domnului, când se aude toaca în clopotniţă.

Şi se uită cu nerăbdare la ceas. Părintele, nu baba. Că ea nu are ceas şi ăla din biserică nu mai funcţionează. E ora, desluşesc eu, din nerăbdarea sfinţiei sale, dar şi din semnele şi şopocăiala tinerilor cu pantalonii de trening uşor smintiţi pe burtă – “iar s-a întins cu slujba şi afară s-a copt atmosfera ca în cuptorul cu microunde!” – e ora să înceapă meciul, că dacă echipa e la matinal, ce să mai faci…

Echipă de ligă inferioară, chiar dacă e Liga I, nu are faţă de nocturnă. Le împaci pe cele sfinte cu cele lumeşti – vezi cum faci, că uşor nu e – şi gata. În timp ce mamaiele stau cu obrazul plecat şi fac mătănii, popa, mă prind eu, începe să dea buleală. Asta, rasol… Adică mai scurtează slujba cu o replică, două, că a venit zăduful.

Şi au venit şi adversarii, după cum suflă în urechea unuia din biserică, unul care taman intră. E vremea de început partida. Părintele Săvulescu face încheierea, babele îi pupă mâna şi-i spun să trăiască, fotbaliştii de la Voinţa nu mai au voinţă să îndure şi ritualul care urmează.

Căci sfinţia sa îşi dă din mers sutana jos şi îi stropeşte pe toţi, fără osebire, cu agheasmă. Ca să vină golul. Al lor. În poarta ălora cu care joacă. Ca să nu bată, doamne fereşte, ceilalţi. Constat că şi părintele Săvulescu are trening de Petrolul Ploieşti, chiar pe sub rochia bisericească. E în ton cu echipa. Ca să nu mai piardă vremea, ducându-se să se schimbe la vestiar.

Nu, că Voinţa are şi vestiar. Serios… Păi eu fac băşcălie aicea? Are… Dacă am zis… Are şi teren cum nu au unele echipe din B. Na, să intre patronii lor în fibrilaţii de invidie… Şi spectatori are Voinţa. Nu mulţi, şi nici n-a tăiat bilete la intrare, dar nu joacă doar pentru a avea ce povesti, ei, jucătorii echipei, peste ani, nepoţilor. Joacă pe bune, adică.

Mare meci mare…

Uite, şi şeful de post a venit la meci. Hait… Asta îmi aduce aminte că data viitoare trebuie să vă povestesc despre echipa de fotbal care îl are antrenor  taman pe agentul 007, că era, hurducuită cum sunt, să pun mai mulţi 0, adică pe şeful de post din localitate.

Pe Maracana din Bălţeşti, ca să n-o mai lungesc, ca Diaconescu serialul cu Elodia, partida a fost de anvergură, chiar dacă jucătorii au decis, de comun acord cu antrenorii şi cu arbitrul, având în vedere că “fierbe aerul”, să scurteze un pic, doar un pic, jocul. Nu toate ceasurile merg la fel, se ştie…

Fotbaliştii au alergat ca prinşi de frica taurului comunal, scăpat din staul, care dând cu piciorul în minge, care pe de lături. Nu taurul, dom’le, fotbaliştii au machiat mingea… Ăia din echipa adversă au, cum se spune pe stadion, îmbulinat-o, căci Voinţa a băgat trei “boabe” în poarta lor.

Şi ei, nimic! Nici golul de onoare n-au avut tupeul să dea. Păi la câtă agheasmă a curs din steabla cu busuioc… Popa antrenor a mai scăpat şi el, precum învăţăceii săi, la câte o gafă de proporţii, nu oricum, câte o înjurătură de şi cu Tatăl Ceresc. Dar cine să stea să monitorizeze suduielile de pe margine, că doar Dumnezeu nu doreşte moartea păcătosului, el vrea doar îndreptarea sa.

Ei, şi am încălecat pe o şa şi v-am spus despre Voinţa Bălţeşti aşa… Trec pe post şi rugăciune, mă rog de iertare, că nu se mai roagă părintele Săvulescu pentru mine, după toate câte vi le-am povestit aicea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Mai multe articole...

Cele mai citite articole

Un autocar cu 44 de pasageri a luat foc pe A1,...

Un autocar în care se aflau 44 de pasageri a luat foc marți dimineață, pe autostrada A1, între Sebeș și Sibiu. Călătorii au reușit...

O polițistă de la Rutieră înjură ca la ușa cortului. Conducerea...

O polițistă din București s-a filmat cu cameră body cam din dotare în timp ce înjura ca la ușa cortului un șofer tras pe...