Premieră mondială a ”mediciniștilor” de la  UMF Iași: Inimă artificială, cu o durabilitate de peste o sută de ani

Publicat: 10 nov. 2023, 18:30, de Magda Marincovici, în Sănătate , ? cititori
Premieră mondială a ”mediciniștilor” de la  UMF Iași: Inimă artificială, cu o durabilitate de peste o sută de ani
UMF Iasi

Un grup de studenți de la Universitatea de Medicină și Farmacie ”Grigore T. Popa” din Iași au câștigat Marele Premiu în SUA pentru realizarea, în premieră mondială, a unei inimi artificiale de excepție, ”cu o durabilitate de peste 100 de ani”.

Inima concepută de ”mediciniștii” ieșeni, cea mai longevivă din lume, a fost recompensată cu Marele Premiul la competiția HeartHackathon care a avut loc la sfârșitul lunii octombrie, la Dallas, la care au participat echipe din SUA, Marea Britanie, Suedia, Egipt, Autralia și Noua Zeelandă.

„Noi am conceput o inimă artificială totală din titan cu o durabilitate nedefinită şi care poate fi implantată atât pacientului pediatric, cât şi celui adult. Are o durabilitate, spunem noi, de peste 100 de ani spre deosebire de ce există acum, cu o durabilitate de șase luni”, explică dr. Alexandru Pleșoianu, coordonator de proiect, citat de presa ieșeană.

”Lei de neoprit”

Inima artificială a echipei Mavis Artificial Heart se bazează pe un sistem de alimentare de la distanță, cu baterii, în timp ce celelale dispozitive preiau oxigenul prin două tuburi plasate în afara corpului, ceea ce mărește riscul de infecție.

Este impresionantă declarația dr. Pleșoianu ce redă mobilizarea  și atitudinea  echipei Mavis ”de lei de neoprit”, la competiția de la Dallas. ”Au luat cu asalt întreaga conferință, prezentând tuturor experților rezultatele muncii noastre. Nu mai erau sfioși și politicoși. Pledau cu mândrie nu pentru ei, ci pentru cei de acasă, pentru România. Când unii au încercat să-i marginalizeze, ei nu s-au rușinat de originea lor, ci au găsit dragostea autentică pentru neamul lor de dincoace și de dincolo de Prut și puterea de a câștiga respectul tuturor”.

Se așteaptă ca inima echipei Mavis să înceapă testele în următorii ani. De acest dispozitiv se leagă multe speranțe având în vedere numărul redus de donatori, dar și numărul mare al pacienților cu boli cardiovasculare care se află pe listele de așteptare în vederea unui transplant de cord.

Primul implant cardiac artificial la un copil

La finele lunii septembrie, anul acesta, prof. univ. dr. Horațiu Suciu, șef de clinică în cadrul Institutului de Urgență pentru Boli Cardiovasculare și Transplant Târgu Mureș, realiza o premieră chirurgicală.

Este vorba despre prima implantare, în țara noastră, a unei inimi artificiale  în cazul unui copil.  Beneficiara  are 17 ani și suferea de insuficiență cardiacă.

”Soluția inimii artificiale era singura care, din cauza gravei insuficiențe cardiace, o putea ține în viață. Și operația a reușit”, a scris pe Facebook, prof. univ. dr. Horațiu Suciu.