Președintele CNSP: „Creșterea economică pe termen mediu va fi susținută de investiții”

Publicat: 01 apr. 2024, 16:59, de Alexandru Bogdan Grigoriev, în ECONOMIE , ? cititori
Președintele CNSP: „Creșterea economică pe termen mediu va fi susținută de investiții”

Creşterea economică pentru anul 2024 este estimată la 3,4%, iar pe termen mediu avansul PIB va fi susţinut de fondurile externe care vin prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), a arătat Cristian Stănică, președintele CNSP.

Aceste fonduri se vor regăsi prin investiţii guvernamentale, investiţii în infrastructură, dar şi de un consum privat, cu o evoluţie puţin sub creşterea economică, a declarat, luni, preşedintele Comisiei Naţionale de Strategie şi Prognoză (CNSP), Cristian Stănică.

„Pentru anul 2024, creşterea economică estimată este de 3,4% şi suntem extrem de preocupaţi să analizăm şi Indicele Antreprenoriatului Românesc şi să-l includem în prognozele noastre pe termen scurt pentru a îmbunătăţi estimarea pentru acest an. Desigur, modificările estimărilor iniţiale vor fi mai importante către finalul anului, în prognoza de toamnă, când vom avea şi date importante de la Institutul Naţional de Statistică. Din punctul nostru de vedere, pe termen mediu, creşterea economică va fi susţinută în special de investiţii, fapt care s-a întâmplat şi în 2023, când, mai ales investiţiile guvernamentale, au avut o evoluţie peste estimări”, a spus președintele CNSP.

În opinia sa, economia va fi ajutată de fondurile externe care vin prin PNRR, prin investiţii guvernamentale, investiţii în infrastructură şi printr-un consum privat, care va avea o evoluţie puţin sub creşterea economică.

Preşedintele CNSP a subliniat că „nu va mai fi creşterea dinainte de anul 2019”, deoarece s-a reconfigurat economia naţională şi, în structura acesteia, se va pune mai mult accentul pe motorul bazat pe investiţii, digitalizare şi implementarea noilor tehnologii.

Nicolae Cristian Stănică, în vârstă de 51 de ani, este doctor în economie. El conduce CNSP din anul 2019.

 A fost cercetător ştiinţific la Institutul de Prognoză Economică al Academiei Române, a lucrat în Direcţia Generală de Prognoză Economică din cadrul Ministerului Finanţelor (1998-2000) şi în Ministerul Dezvoltării şi Prognozei (2000-2001), iar în anul 2005 a fost consilier al vicepremierilor Adriean Videanu şi Gheorghe Seculici. A fost apoi, până în 2012, vicepreşedinte al Institutului Naţional de Statistică, fiind demis de Victor Ponta.