Primarului Robert Negoiță i s-a pus pata din nou pe bordurile roșii din Sectorul 3: „Arată oribil, în viață mai și greșim”

Robert Negoiță a anunțat că vrea să schimbe din nou bordurile roșii din Sectorul 3, după ce au mai fost schimbate în timpul mandatelor sale de primar.

„Le schimbăm fiindcă a fost o soluție nefericită și pentru că arată oribil. În viață mai și greșim. Iar noi avem acum o soluție mult mai drăguță și mai durabilă și mai prietenoasă cu mediul. Cele vechi arată foarte rău, sunt degradate. Au vreo 7-8 ani cele vechi, totuși. Multe au fost accidentate. Ele au fost reabilitate cât au fost în garanție, apoi le-am lăsat așa. Nu mai îmi plac cum arată. Venim cu o nouă generație”, a declarat Robert Negoiță exclusiv pentru HotNews.ro.

„Nu le schimbăm neapărat în tot Sectorul, dar unde trebuie schimbat, schimbăm cu varianta asta. Nu vom investi foarte mulți bani, că le producem noi, la societatea noastră. Ne costă doar betonul și mâna de lucru. Cumpărăm doar ciment. Astea pe care le punem noi sunt ca rezistență foarte apropiate de granit. Designul a fost făcut de arhitecți. Și bordurile de granit au o problemă.

Noi le-am făcut pe cele noi în așa fel încât să nu mai ajungă asfaltatorii la ele și să le strice. Asta e principala problemă la cele de granit, se deplasează, ale noastre sunt mult mai stabile, și atunci când se schimbă asfaltul le ating cu freza și le distrug. Noi am făcut o margine care să reziste, dacă dau cu freza în ele, distrug freza. Eu cred că vor rezista cele noi zeci de ani, sunt altă calitate, sunt făcute în laborator, nu turnate la fața locului, le-am testat la îngheț-dezgheț în laborator și în teren. Le-am schimbat toamna trecută pe Fizicienilor”, a mai continuat Robert Negoiță.

Citește și:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Mai multe articole...

Cele mai citite articole

Avem tricolorul pe etichetă, ce mai contează ce înghițim? Dublul standard,...

Ultima găselniță a politicienilor de la PSD este să-i oblige pe comercianții care vând produse provenite din materii prime românești să se asigure că...

Caracatița uriașă a intereselor baronului PSD Horia Teodorescu îngroapă Tulcea în gunoaie

Un document exploziv ajuns la mai multe instituții de forță ale statului scoate în evidență uriașa caracatiță a intereselor țesută de baronul PSD de...