PSD a validat doar jumătate din listele pentru parlamentare

Consiliul Politic Naţional al PSD a decis, marți seară, doar în cazul a 19 filiale județene, cine să fie candidații pentru alegerile din 6 decembrie. Restul ar urma să primească undă verde miercuri.

Prim-vicepreşedintele social-democrat, Sorin Grindeanu, a anunțat marți seara că miercuri va fi organizată o nouă şedinţă a Consiliului Politic Naţional, pentru restul de organizaţii.

„În Consiliul Politic Naţional am validat listele pentru 19 organizaţii, urmând ca mâine să facem o altă şedinţă a CPN pentru restul de organizaţii”, a spus Sorin Grindeanu, conform Agerpres, la finalul şedinţei Consiliului Politic Naţional al PSD de marți.

Organizaţia PSD Bucureşti a anunțat că va depune listele la Biroul Electoral Municipal miercuri, la ora 16.

Grindeanua mai spus că au fost decise conducerile interimare la trei organizaţii ale PSD. Conform acestuia, este vorba de europarlamentarul Victor Negrescu la Alba,  de Barbu Bogdan la Covasna și de deputatul Angel Tîlvăr, în Vrancea.

Reprezentanții PNL au depus de marți, la Biroul Electoral Central, listele cu semnături pentru susținerea candidaților liberali la alegerile. Conform liberalilor, este vorba de 722.681 de persoane care susțin demersul lor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Mai multe articole...

Cele mai citite articole

Cine a participat la petrecerea clanului Bădălău de Paște

Petrecere pe lux și opulență la salonul de fițe Monato din Bolintin Vale. Chiar dacă unora le bate pușcăria la ușă, membrii clanului Bădălău...

„Sănătate, pace, bucurie și prosperitate”: Mesajul premierului Nicolae Ciucă, cu prilejul...

Premierul Nicolae Ciucă a adresat un mesaj cu prilejul intrării în luna postului Ramadan: „Musulmanii din România reprezintă un autentic model de Islam moderat,...