Raport BNR: Rata anuală a inflației va avea o traiectorie în scădere. 4,9 la sută, la sfârșitul anului

Publicat: 15 mai 2024, 13:34, de George Andrei, în ECONOMIE , ? cititori
Raport BNR: Rata anuală a inflației va avea o traiectorie în scădere. 4,9 la sută, la sfârșitul anului

Rata anuală a inflației IPC (indicele prețurilor de consum) se va menține pe o traiectorie descendentă pe cvasitotalitatea intervalului proiecției, însă ritmul dezinflației este prognozat să încetinească semnificativ, în special în a doua parte a anului, arată Raportul BNR asupra inflației, publicat, miercuri.

Banca Națională se așteaptă, însă, și la noi șocuri ale ofertei de bunuri și servicii, asupra inflației, în contextul exacerbării tensiunilor geopolitice pe plan internațional.

Traiectoria ratei anuale a inflației IPC va fi afectată și de efecte de bază asociate modificărilor de preț din trecut: influențe favorabile în trimestrul III 2024 și trimestrul I 2025, respectiv nefavorabile în trimestrul IV 2024, când procesul dezinflaționist înregistrează o cvasistagnare.

În aceste condiții, se anticipează o valoare de 4,9 la sută pentru finele anului curent, de 3,5 la sută pentru sfârșitul anului 2025 și de 3,4 la sută la orizontul proiecției, respectiv martie 2026. Din perspectiva ritmului dezinflației, evoluția proiectată implică o corecție cu circa 2,8 puncte procentuale în intervalul martie 2024 – martie 2025 și cu doar 0,4 puncte procentuale în următoarele 12 luni.

În structură, reducerea inflației headline va fi determinată în principal de componenta inflației de bază, anticipată în scădere pe tot intervalul proiecției, dar mai lentă anul viitor. În același timp, contribuția componentelor exogene ale coșului la inflația totală se va menține relativ constantă pe parcursul acestui an raportat la valoarea de la finele anului 2023 și se va reduce în 2025. Comparativ cu runda anterioară de proiecție, valoarea anticipată a ratei inflației la finele anului curent a fost revizuită în sus cu 0,2 puncte procentuale, în principal pe seama unei contribuții mai ridicate a componentei combustibili și, într-o mai mică măsură, a inflației de bază și produselor din tutun și băuturilor alcoolice, în timp ce prognoza pentru finele anului viitor a rămas nemodificată.

Similar Raportului precedent, balanța riscurilor la adresa evoluției viitoare a ratei anuale a inflației este evaluată a fi înclinată în sensul unor abateri în sus de la traiectoria configurată în scenariul de bază, reflectând potențiala acțiune nefavorabilă a unor eventuale noi șocuri de natura ofertei, a căror plauzibilitate a sporit, în contextul exacerbării tensiunilor geopolitice pe plan internațional.

Pe plan intern, conduita viitoare a politicii fiscale și a celei de venituri ar putea avea consecințe posibil divergente asupra ratei inflației, în funcție de configurația viitoare a pachetelor de consolidare fiscală adoptate de autorități. În schimb, pe fondul menținerii fragilității activității economice de la nivel global, factorii de risc de natura cererii își mențin un potențial mai curând dezinflaționist.