Real Madrid a cucerit pentru a cincea oară Supercupa Europei (Video)

Real Madrid a câștigat pentru a cincea oară Supercupa Europei, după ce a învins-o pe Eintracht Frankfurt cu scorul de 2-0, miercuri seara, pe Stadionul Olimpic din Helsinki.

Real Madrid este câștigătoarea Ligii Campionilor, în timp ce Eintracht Frankfurt a câștigat Europa League. Gruparea spaniolă s-a impus prin golurile marcate de David Alaba (37) şi Karim Benzema (65). Francezul a devenit al doilea cel mai bun marcator din istoria clubului Real Madrid, cu 324 de reuşite, devansându-l pe legendarul Raul Gonzalez Blanco (323). Cristiano Ronaldo conduce în ierarhie, cu 450 de goluri.

Real Madrid a mai disputat de şapte ori Supercupa Europei, cucerind patru trofee, în 2002 (3-1 cu Feyenoord, la Monaco), 2014 (2-0 cu Sevilla, la Cardiff), 2016 (3-2, după prelungiri, cu Sevilla, la Trondheim) şi 2017 (2-1 cu Manchester United, la Skopje).

În premieră în cupele europene a fost folosită tehnologia ofsaidului semi-automat (SAOT). Sistemul operează cu camere specializare, care identifică 29 de puncte diferite ale corpului omenesc la fiecare jucător.

Real Madrid – Eintracht Frankfurt 2-0 (1-0)

Au marcat: David Alaba (37), Karim Benzema (65).
Helsinki, Stadionul Olimpic
Supercupa Europei

Au evoluat echipele:
Real Madrid: 1. Thibault Courtois – 2. Dani Carvajal (22. Antonio Rudiger, 85), 3. Eder Militao, 4. David Alaba, 23. Ferland Mendy – 8. Toni Kroos (18. Aurelien Tchouameni, 85), 14. Casemiro, 10. Luka Modric (21. Rodrygo, 67) – 15. Fede Valverde (25. Eduardo Camavinga, 76), 9. Karim Benzema (căpitan), 20. Vinicius Junior (19. Dani Ceballos, 85). Antrenor: Carlo Ancelotti.
Rezerve neutilizate: 13. Andri Lunin – 5. Jesus Vallejo, 6. Nacho, 7. Eden Hazard, 11. Marco Asensio, 17. Lucas Vazquez, 24. Mariano Diaz.
Eintracht: 1. Kevin Trapp – 18. Almamy Toure (21. Lucas Alario, 70), 35. Tuta, 2. Evan Ndicka – 36. Ansgar Knauff, 8. Djibril Sow, 17. Sebastian Rode (căpitan; 27. Mario Goetze, 58), 25. Christopher Lenz – 15. Daichi Kamada, 19. Rafael Borre, 29. Jesper Lindstroem (9. Randal Kolo Muani, 58). Antrenor: Oliver Glasner.
Rezerve neutilizate: 31. Jens Grahl, 40. Diant Ramaj – 5. Hrvoje Smolcic, 6. Kristijan Jakic, 11. Faride Alidou, 20. Makoto Hasebe, 22. Timothy Chandler, 23. Jens Hauge.

Arbitru: Michael Oliver; arbitri asistenţi: Stuart Burt, Simon Bennett (toţi din Anglia); al patrulea oficial: Donatas Rumsas (Lituania)
Arbitru video: Tomasz Kwiatkowski (Polonia); arbitri asistenţi video: Bartosz Frankowski (Polonia), Tiago Martins (Portugalia)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Mai multe articole...

Cele mai citite articole

Avem tricolorul pe etichetă, ce mai contează ce înghițim? Dublul standard,...

Ultima găselniță a politicienilor de la PSD este să-i oblige pe comercianții care vând produse provenite din materii prime românești să se asigure că...

Caracatița uriașă a intereselor baronului PSD Horia Teodorescu îngroapă Tulcea în gunoaie

Un document exploziv ajuns la mai multe instituții de forță ale statului scoate în evidență uriașa caracatiță a intereselor țesută de baronul PSD de...