România apelează la gazele egiptene până le scoate pe cele din Marea Neagră

România este interesată să completeze necesarul de consum utilizând terminalul de gaze naturale lichefiate (GNL) egiptean, până la momentul la care va putea valorifica gazele de mare adâncime din Marea Neagră, a declarat premierul Nicolae Ciucă, după întrevederea pe care a avut-o, la Cairo, cu ministrul petrolului şi resurselor minerale din Egipt, Tarek El Molla.

„Diversificarea resurselor de aprovizionare cu gaz va reprezenta atât pentru România, cât şi pentru Europa Centrală şi de Est, o soluţie de consolidare a securităţii energetice.

Am discutat la Cairo, cu ministrul petrolului şi resurselor minerale, Tarek El Molla, despre modalităţi concrete de a cataliza relaţiile noastre tradiţionale prin proiecte comune în domeniul energiei”, a precizat Ciucă, într-un mesaj postat pe pagina de Facebook a Guvernului.

Prim-ministrul şi-a exprimat încrederea că vor fi găsite soluţiile necesare pentru suplimentarea cantităţii de gaze necesară României, precum şi pentru a oferi sprijin Republicii Moldova.

„Expertiza de operare şi reţelele de transport de care dispunem sunt atuuri importante pentru a califica ţara noastră drept un partener al proiectelor dezvoltate în comun cu investitorii egipteni în domeniile petrol şi gaze.

Consultările continuă la nivel de experţi, precum şi între Societatea Naţională Transgaz şi compania egipteană ENI, care asigură 60% din gazul necesar consumului acestei ţări. Memorandumul de înţelegere semnat între Transgaz şi Egas oferă o perspectivă certă de concretizare a proiectelor noastre”, a adăugat Nicolae Ciucă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Mai multe articole...

Cele mai citite articole

O polițistă de la Rutieră înjură ca la ușa cortului. Conducerea...

O polițistă din București s-a filmat cu cameră body cam din dotare în timp ce înjura ca la ușa cortului un șofer tras pe...

Un autocar cu 44 de pasageri a luat foc pe A1,...

Un autocar în care se aflau 44 de pasageri a luat foc marți dimineață, pe autostrada A1, între Sebeș și Sibiu. Călătorii au reușit...