România – Italia 13-45. “Stejarii”, învinși de cea mai slabă formaţie din Turneul celor Şase Naţiuni

Naționala de rugby a României a fost învinsă, vineri seară, cu scorul de 45-13, de reprezentativa Italiei, într-un meci test disputat pe Stadionul Naţional de Rugby Arcul de Triumf.

A fost primul meci între cele două selecționete disputat la Bucureşti, după 18 ani.

”Stejarii” nu au avut nicio șansă în fața celei mai slabe formaţii din Turneul celor Şase Naţiuni. Italia a marcat nu mai puţin de şapte eseuri în acest meci.

România a condus cu 3-0, prin lovitura de pedeapsă transformată de Florin Vlaicu (10), dar italienii au replicat printr-un eseu reușit de Tommaso Menoncello (16). Allan a ratat transformarea, iar gazdele au intrat în avantaj pe tabelă, după o nouă lovitură de penalitate fructificată de Vlaicu (24).

În finalul primei reprize, italienii s-au desprins pe tabelă după două încercări semnate de Tommaso Allan (38) şi Niccolo Cannone (40), ambele transformate de Allan (39, 40).

Italia a dominat clar după pauză şi şi-a mărit diferența de pe tabelă prin încercările reuşite de Alessandro Garbisi (46), Tommaso Menoncello (58), Marco Zanon (61) şi Giacomo Nicotera (69), trei transformate de Allan (47, 61, 69).

În minutul 72, Vlad Neculau a primit cartonaş roşu pentru o lovitură cu capul, iar șapte minute mai târziu, ”stejarii” au reuşit să înscrie eseul de onoare, prin Alexandru Savin (79), iar Bucur a realizat transformarea (79).

România va efectua în perioada următoare un turneu în America de Sud, urmând să dispute două meciuri-test cu reprezentativa Uruguayului, pe 10 şi 17 iulie, la Montevideo.

Pe Stadionul Naţional de Rugby Arcul de Triumf au evoluat echipele:
România: 1. Vasile Bălan (CSA Steaua), 2. Tudor Butnariu (CSA Steaua), 3. Victor Leon (Colomiers), 4. Marius Iftimiciuc (Perigeux), 5. Marius Antonescu (USBPA), 6. Vlad Neculau (SCM USAMVB Timişoara), 7. Dragoş Ser (CSA Steaua), 8. Mihai Macovei (Colomiers; căpitan), 9. Gabriel Rupanu (SCM USAMVB Timişoara), 10. Florin Vlaicu (SCM USAMVB Timişoara), 11. Adrian Apostol (CSM Ştiinţa Baia Mare), 12. Hinckley Vaovasa (CSA Steaua), 13. Taylor Gontineac (Rouen), 14. Mihai Lămboiu (CSM Ştiinţa Baia Mare), 15. Marius Simionescu (CS Dinamo). Selecţioner: Andy Robinson.
Rezerve: 16. Iulian Harţig ( Club Alcobendas Rugby), 17. Alexandru Savin (SO Chambery), 18. Alexandru Gordaş (CS Dinamo), 19. Andrei Toader (CS Dinamo), 20. Kamil Sobota (CSA Steaua), 21. Florin Surugiu (CSA Steaua), 22. Alexandru Bucur (SCM USAMVB Timişoara), 23. Sioeli Lama (CSA Steaua).

Italia: 1. Ivan Nemer (Benetton Rugby), 2. Gianmarco Lucchesi (Benetton Rugby), 3. Simone Ferrari (Benetton Rugby), 4. Niccolo Cannone (Benetton Rugby), 5. Marco Fuser (Newcastle Falcons), 6. Federico Ruzza (Benetton Rugby), 7. Manuel Zuliani (Benetton Rugby), 8. Toa Halafihi (Benetton Rugby), 9 Alessandro Garbisi (Benetton Rugby), 10. Tommaso Allan (Harlequins), 11. Pierre Bruno (Zebre Parma), 12. Marco Zanon (Pau), 13. Tommaso Menoncello (Benetton Rugby), 14. Edoardo Padovani (Benetton Rugby; căpitan), 15. Ange Capuozzo (Grenoble). Selecţioner: Kieran Crowley.
Rezerve: 16. Giacomo Nicotera (Benetton Rugby), 17. Cherif Traore (Benetton Rugby), 18. Ion Neculai (Zebre Parma), 19. David Sisi (Zebre Parma), 20. Michele Lamaro (Benetton Rugby), 21. Renato Giammarioli (Zebre Parma), 22. Manfredi Albanese (Transvecta Calvisano), 23. Paolo Garbisi (Montpellier).

Arbitru: Luke Pearce (Anglia).

Mai multe articole...

Cele mai noi articole

Ministrul Muncii, Simona Bucura-Oprescu, a anunțat promulgarea legii anti-violență

Ministrul Muncii și Solidarității Sociale, Simona Bucura-Oprescu, marchează un moment semnificativ, anunțând promulgarea legii care ratifică Convenția nr. 190/2019 a Organizației Internaționale a...

Cătălin Cîrstoiu își ia concediu de la spital. Nu crede că...

Cătălin Cîrstoiu, candidatul comun al Alianței PSD - PNL la Primăria Capitalei, spune că el este convins că bucureștenii își doresc un primar...