Sediu USR vandalizat. Incidentul este pus pe seama protestelor împotriva noilor restricții

Publicat: 29 mart. 2021, 16:30, de Ziarul Puterea, în ACTUALITATE , ? cititori
Sediu USR vandalizat. Incidentul este pus pe seama protestelor împotriva noilor restricții

Sediul parlamentar al senatorului gălățean Andrei Postică (USR-PLUS) a fost vandalizat în noaptea dinspre duminică spre luni, parlamentarul acuzând protestatarii care au manifestat pe străzi că ar fi fost la originea evenimentului.

Luni dimineață, accesul către intrarea în sediul parlamentar din centrul Galațiului era plin cu gunoaie iar sigla grupării politice era ruptă.

Senatorul Andrei Postică, ce-și are cabinetul parlamentar în acestă locație, consideră că ar putea fi vorba de o reacție a protestatarilor ce au vociferat pe străzile orașului în noaptea de duminică spre luni.

„În această dimineață, sediul cabinetului parlamentar a fost găsit vandalizat. Poate fi o pură coincidență că un astfel de „mesaj” s-a întâmplat în noaptea când au avut loc proteste anti-mască și anti-restricții. Cred ca acest vandalism a fost bine organizat, chiar premeditat. Concluzia este una simplă: mulți nu cunosc granița între civilizație și barbarie”, a spus Postică pe pagina personală de Facebook.

Protestele continuă

Câteva sute de gălățeni au ieșit în noaptea de duminică spre luni pe străzile orașului, pentru a protesta împotriva noilor restricții impuse de autorități.

Ca și în alte orașe ale țării, acțiunea s-a desfășurat fără respectarea prevederilor legale, jandarmii anunțând că în perioada imediat următoare vor fi aplicate sancțiuni contravenționale, atât inițiatorilor, cât și participanților, în conformitate cu legislația în vigoare.

Noi proteste au fost anunțate de Alianța pentru Unirea Românilor pentru luni, la ora 17, în fața prefecturilor și în Piața Universității, în București.

Tot în Capitală, dar în Piața Victoriei, a chemat oamenii să iasă în stradă și fosta senatoare AUR, Diana Șoșoacă, în prezent parlamentar independent după ce a fost exclusă din formațiunile în rândurile căreia și-a câștigat mandatul.