Solidaritatea bacșișurilor grase de la stat: judecătorii atacă la baionetă

Judecătorii din România au ieșit la atac împotriva Guvernului Bolojan cu o mobilizare impresionantă: președinții a 163 de judecătorii, adică 92% din total, și 50 de tribunale, dintre care 42 județene plus tribunale specializate, au semnat un mesaj de protest față de proiectul noii legi a salarizării.

Pe hârtie, avem revoltă instituțională.

În realitate, avem încă un episod din lunga telenovelă a privilegiilor apărate cu limbaj solemn.

Magistrații spun că se solidarizează cu pozițiile exprimate de președintele ÎCCJ și de CSM și avertizează asupra

„consecințelor catastrofale ale proiectului de lege de salarizare”.

Când judecătorii folosesc cuvântul „catastrofal”, cetățeanul obișnuit, acela care își numără banii până la salariu, ar putea crede că vorbim despre foamete, colaps, război sau spitale fără medicamente.

Nu. Vorbim despre salarizare.

Comunicatul merge mai departe și acuză „strategia asumată fățiș la nivel politic de demonizare continuă a magistraților pentru a acoperi incapacitatea puterii executive de îmbunătățire a nivelului de trai al societății”.

Fraza e frumoasă, încăpătoare, aproape barocă.

Doar că are o problemă: societatea nu trăiește în comunicatele CSM. Societatea trăiește în facturi, rate, prețuri, spitale, școli și administrații care scârțâie.

Judecătorii au și argumente concrete.

Spun că proiectul ar produce anomalii, inclusiv situații în care, după promovare sau trecerea într-o treaptă de vechime, drepturile salariale ar scădea.

Mai spun că nivelul coeficienților propuși „încalcă principiul constituțional al egalității între puteri” și că inițiatorii s-ar fi preocupat mai ales de majorarea salariilor demnitarilor, deși aceiași demnitari cer moderație în cheltuirea banului public.

Aici, evident, ar fi un punct corect.

Când politicienii își aranjează propriile venituri și apoi cer austeritate de la restul lumii, ipocrizia miroase până la ultimul ghișeu comunal.

Dar problema rămâne alta: Justiția română nu poate cere empatie publică doar când se discută portofelul propriu.

Oamenii văd dosare plimbate ani de zile, decizii inexplicabile, pensionări speciale, diferențe uriașe între pensii și salarii, plus o castă profesională care invocă independența exact în clipa în care se apropie foarfeca bugetară.

Magistrații mai avertizează că noua lege, corelată cu pensiile, ar crea patru categorii de pensionari în magistratură, cu diferențe de peste 100% în condiții identice de grad și vechime.

Sună oarecum strâmb.

Dar să nu uităm comicul involuntar: sistemul se plânge că privilegiile interne au ajuns inegale între privilegiați.

În fundal, Guvernul spune că legea e necesară pentru atragerea a 750 de milioane de euro din PNRR.

Criticii răspund că statul se împrumută săptămânal cu aproximativ 1 miliard de euro, adică peste 50 de miliarde pe an.

Adevărul e neplăcut pentru toți:

România nu mai are bani pentru toate bacșișurile grase împărțite ani la rând clientelelor de stat. Iar acum, când nota de plată ajunge pe masă, fiecare corp profesional descoperă brusc demnitatea, Constituția și ”catastrofa”.

Catastrofa, pentru noi – fraierii de serviciu – este modul în care a ajuns să gândească această haită de îmbuibați.

Catastrofa reală este că nimeni nu vrea să renunțe la nimic. Doar contribuabilul. El renunță mereu primul. De nevoie.