afir
TAG
Autoritățile publice locale, în topul beneficiarilor de fonduri PNDR
Aproximativ 582 de milioane de euro au ajuns, în perioada 16 octombrie 2020 - 15 octombrie 2021, la fermieri, procesatori, antreprenori şi autorităţile publice...
DLAF, condus de omul Rovanei Plumb, nu se deranjează pentru jaful fondurilor europene de la AFIR
PUTEREA a semnalat în urmă cu vreo două luni a semnalat un jaf incredibil din fonduri europene la Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR), dar, suprinzător,...
AFIR: Bugetele proiectelor publice se actualizează cu avansul prețurilor la materialele de construcție
Beneficiarii publici ai Programului Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 (PNDR 2020) trebuie să actualizeze bugetul indicativ aferent contractelor încheiate cu AFIR pentru...
Fondurile europene pentru tinerii fermieri, la mare căutare. În câteva zile, s-au epuizat toți banii
Fondurile europene de peste 200 milioane euro alocate pentru instalarea tinerilor fermieri, disponibile prin submăsura (sM) 6.1 din Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014...
182,7 milioane euro pentru investiții în procesarea și marketingul produselor agricole. Cine sunt favorizații
Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) anunță fonduri de 182,7 milioane euro pentru investiții în procesarea și marketingul produselor agricole, care vor putea să...
AFIR: Fonduri de 1,5 milioane euro pentru investiții în procesare și marketingul produselor agricole pentru formele asociative
Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) a publicat, miercuri, Ghidul solicitantului referitor la modalitatea de accesare a fondurilor europene pentru obţinerea sprijinului financiar pentru...
EXCLUSIV. Crescătorii de animale, dezinteresați total de primele de asigurare din PNDR 2020. Nicio cerere eligibilă în trei ani
Fenomenele meteo extreme, dar și boli precum pesta porcină africană au produse pagube foarte mari fermierilor români. Cu toate acestea, numărul celor care apelează...
EXCLUSIV. Jaf incredibil la AFIR girat de Ministerul Agriculturii: Peste 3.000.000 de euro „tocați” în 61 de proiecte cu finanțare europeană, derulate și nefinalizate
Dosarul instrumentat la ora actuală de procurorii de la DNA Constanța privind constituirea unui grup infracţional organizat la Centrul Regional pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (CRFIR)...
EXCLUSIV. Ministrul Agriculturii, Adrian Oros, disperat să mușamalizeze jaful banilor europeni de la Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR)
Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale liberalul Adrian Nechita Oros face eforturi uriașe să mușamalizeze un scandal de proporții incredibile cu impact devastator care este...
AFIR a primit 256 de cereri de finanțare, de 10,5 mil. euro, de la fermieri tineri care se reîntorc în țară
Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) a primit 256 de cereri de finanţare, în valoare de aproximativ 10,5 milioane de euro. Cererile provin de...