Transportatorii de marfă din toată țara circulă azi cu viteză redusă. Care este motivul

Transportatorii de marfă din mai multe centre economice ale României vor circula azi cu viteză redusă pe cele mai importante artere de trafic din ţară, aceasta fiind o formă de protest.

După ce a fost lăsată pe cont propriu de ani de zile şi a dus greul economiei pe timpul pandemiei, industria transporturilor este hărţuită de autorităţile de control fiscale, care au decis reîncadrarea diurnelor acordate şoferilor ca venituri de natură salarială şi impozitarea acestora cu impozit pe venit şi contribuţii sociale. Controalele se efectuează, în cele mai multe cazuri, pe ultimii cinci ani, astfel că valoarea deciziilor de impunere rezultate se ridică la câteva milioane de euro la firmele cu parcuri în jur de 100 de camioane, depăşind cu mult cifra de afaceri pe 2-3 ani a acestor firme. Cu alte cuvinte, vorbim de sume imense, pe care în majoritatea cazurilor firmele sancţionate nu au fonduri din care să le achite„, se arată într-un comunicat al asociaţiilor patronale din sector.

O altă revendicare o reprezintă eliminarea tratamentului fiscal discriminatoriu de care beneficiază angajaţii la stat faţă de privaţi. Este vorba de prevederile HG 714/2018, care oferă bugetarilor posibilitatea de a deconta, fără documente justificative, 230 de lei pe noapte pentru cheltuieli de cazare.

Transportatorii de marfă sunt preocupaţi şi de intenţia actualului ministru al Transporturilor, Cătălin Drulă, de a introduce vinieta pe kilometru, după principiul „poluatorul plăteşte”, promovată intens de Comisia Europeană de ani de zile, dar neintrodusă în practică de nicio ţară europeană, ca urmare a taxelor de drum care ar creşte exponenţial pentru transportatorii de mărfuri, subliniază comunicatul citat. Potrivit transportatorilor, aceste creşteri s-ar reflecta în preţurile produselor la raft.

Mai multe articole...

1 COMENTARIU

  1. Este un jaf la benzină,motorina,energie electrice,gaze.sa nu faci nimic că și guvern și că și președinte sa stai așa că un bou ,doar să minți și să te uiti cum mafia ataca tot asta este o nemernicie fara margini.nu exista o piață concurențială in Romania exista o piata o jafului.este surprinzător ce fel de specie de oameni sunt acesti politicieni români.sa faci doar rău,sa ameninți,sa inventezi taxe,să plătești miliarde pensii speciale,sa distrugi afaceri asta este deja terorism de stat.un război civil în Romania este necesar și singura soluție de a scăpa tara de acesti mutanți genetici.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele articole