UE are 5,2 milioane de profesori. 39% au peste 50 de ani

Eurostat, Oficiul European pentru Statistică, a publicat un raport din care reiese că în învăţământul primar, gimnazial şi liceal din Uniunea Europeană lucrează aproximativ 5,2 milioane de profesori.

În cele 27 de state membre ale Uniunii Europene lucrau la finalul lui 2018 (ultimele date disponibile), aproximativ 5,2 milioane de profesori, din care majoritatea (72%) femei (3,7 milioane).

În timp ce, în 2018, la nivelul UE erau 1,98 milioane de profesori în învăţământul primar, 1,61 milioane de profesori în învăţământul gimnazial şi 1,55 milioane de profesori în învăţământul liceal, în România erau 48.935 profesori în învăţământul primar, 68.248 profesori în învăţământul gimnazial şi 55.412 profesori în învăţământul liceal, în total aproximativ 172.595 profesori.

În ceea ce priveşte structura de vârstă, 0,4 milioane (7% din total) aveau sub 30 de ani, în timp ce două milioane (39%) aveau 50 de ani sau mai mult.

În toate statele membre UE, majoritatea profesorilor erau femei în 2018. Cel mai ridicat procent de profesoare se înregistra în Letonia (87%) şi Lituania (85%), urmate de Bulgaria, Estonia şi Slovenia (toate cu 83%).

În schimb, cel mai ridicat procent de profesori era în Danemarca (38%), Luxemburg (36%), Grecia şi Spania (ambele cu 34%) şi Franţa (32%).

De asemenea, 39% dintre profesorii din învăţământul primar şi secundar din UE aveau 50 de ani sau mai mult în 2018.

În Italia, peste jumătate (54%) dintre profesori sunt în această grupă de vârstă, la fel şi şi în Lituania (52%). De asemenea, un mare numărul de profesori sunt în această grupă de vârstă în Estonia, Grecia şi Bulgaria (toate cu 49%).

În plus, 1% dintre profesorii din UE aveau peste 65 de ani în 2018. Cel mai ridicat procent de profesori din această grupă de vârstă era în Estonia (8%), Letonia (5%), Suedia şi Danemarca (ambele cu 4%).

Datele Eurostat au fost publicate cu ocazia celebrării în 5 octombrie a Zilei mondiale a educaţiei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Mai multe articole...

Cele mai citite articole

Eveniment: 60 de universităţi din România îşi vor prezenta oferta educaţională...

Un număr de 60 de universităţi cu peste 6.000 de programe de studiu pentru licenţă, masterat şi doctorat îşi vor prezenta oferta educaţională online,...
Sursa foto: Facebook Manuela Hărăbor

Cum a descoperit Manuela Hărăbor că are un copil cu autism

Frumoasa actriță Manuela Hărăbor are un băiat de 32 de ani, cu autism. Artista povestește cum a descoperit că Andrei, fiul ei, are autism...