Un ginecolog din București a operat o femeie și aceasta a fost la un pas de deces din cauza septicemiei

Publicat: 11 mart. 2024, 07:48, de Magda Marincovici, în ACTUALITATE , ? cititori
Un ginecolog din București a operat o femeie și aceasta a fost la un pas de deces din cauza septicemiei
foto: Facebook Societatea Română de Chirurgie

Un ginecolog de la un spital din București a efectuat o intervenție chirurgicală și este acuzat că a externat pacienta, deși nu se simțea bine, și aceasta a ajuns din nou la spital cu septicemie.

Polițiștii argeșeni au propus procurilor trimiterea în judecată a acestui ginecolog.

Pacienta este din județul Argeș și a fost operată de un ginecolog într-un spital din București pentru extirparea ovarelor cu chisturi. Ea a fost externată, deși post-operator nu se simțea bine. În scurt timp, a ajuns la Spitalul Județean Pitești, unde medicii au constatat că pacienta are septicemie.

Potrivit expertizei, acest ginecolog ar fi extirpat parțial ovarele, dar ar fi atins intestinul pacientei, ceea ce i-a pus viața în pericol.  

„Poliţiştii din cadrul Serviciului Investigaţii Criminale Argeş au finalizat cercetările într-un dosar penal, aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti, privind săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 196 alin. 2 din Codul Penal, rap. la art. 194 alin. 1 lit. e Cod Penal. Din cercetări s-a stabilit că, în luna mai a anului 2020, un bărbat de 54 de ani, în calitate de medic la un spital de specialitate din municipiul Bucureşti ar fi efectuat o intervenţie chirurgicală unei femei şi i-ar fi provocat leziuni traumatice, ce i-au pus în primejdie viaţa. După externarea prematură, persoana vătămată a solicitat, la domiciliu, intervenţia unui echipaj medical, fiind internată la Spitalul Judeţean de Urgenţă Piteşti, în stare gravă”, informează Inspectoratul de Poliţie Judeţean Argeş.

Dosarul acestui ginecolog a fost înaintat de către poliția de pe lângă Judecătoria Pitești cu propunere de trimitere în judecată,  procurorul urmând să se pronunțe în privința acestei propuneri.